Magie

Într-o dimineaţă, m-am trezit goală. Goală pur şi simplu. Goală prin interior. Nu mai simţeam nimic. Mă simţeam o fiinţă vidă, la care nici ecoul nu mai ajunge. O persoană incapabilă de a mai avea emoţii. Căzută în rutina de care fugea cu disperare. Aceeaşi oameni, aceleaşi lucruri, nimic ieşit din comun, nimic nou.


...Ceea ce eu nu conştientizam era faptul că nimic nu e la fel de la o secundă la alta, că oamenii din jurul meu sunt în fiecare secundă noi, alţii, care abia aşteaptă să fie descoperiţi. Eram mult prea fixată pe obiectivele mele ca să mai văd şi ce se întâmpla în jurul meu!


După ce mi-am exprimat nemulţumirile, seara, ieşind de la metrou, natura mi-a sărit în ajutor: emoţia primilor fulgi de zăpadă care se topesc pe nasul tău, roşu de frig... Bateria a murit. Autobuzul nu se vedea. Nici tramvaiul. La ora aia traficul era redus. Pentru câteva clipe, m-am simţit înconjurată de natură în mijlocul oraşului aproape pustiu şi deconectată de la tehnologie.


Am ajuns în casă. Căldura însă a ştirbit din ascuţimea simţurilor mele. Stăteam lipită cu nasul de geam, ca în copilărie. Gerul venea la fereastră, se uita la luminile care risipeau un aer de căldură în cameră şi, în jurul rotundului aburit de nasul meu, crea flori de gheaţă. Cele mai frumoase flori ale iernii.


Atunci am realizat. Ce îmi lipsea era un pic de magie. Ca în poeziile lui Alecsandri. Sau în basmele din copilărie. Câţi dintre noi nu ne-am dorit să citim gândurile oamenilor ca Neghiniţă, sau să stăm sub apă cât dorim ca Mica Sirenă, sau să fim sărutate de un prinţ care se îndrăgosteşte pe loc de noi când deschidem ochii ca Frumoasa Adormită?


Eu m-am hotărât să readuc magia în viaţa mea. Voi?