luni, mai 31

Teatru

Sunt una dintre persoanele care se duce la teatru în 9 din 10 ocazii. Acolo găsesc relaxarea, evadarea în alte lumi, observarea altor moduri de viaţă. Acolo cunosc oameni extraordinari care au ceva de spus, oameni care îţi marchează existenţa într-un mod mai mult sau mai puţin direct. Oameni pe care îi reţii toată viaţa. Oameni!
Dar asta e părerea mea, foarte subiectivă, de altfel. Voi: 


1. Ce părere aveţi despre calitatea teatrului românesc de azi?
2. Când mergeţi la teatru, după ce criterii alegeţi spectacolul într-un oraş care oferă pe puţin 10 spectacole într-o seară de week-end? 


Şi pentru că tot suntem la acest capitol, n-ar fi rău să daţi curs chemării chestionarului de mai jos. 

http://www.surveymonkey.com/s/HQCG6VK


Mulţumesc!

marți, mai 25

Maxime

Din prea mult timp liber, dar şi dintr-o provocare pe care am primit-o ieri, postez aici maximele latine care mă ating într-un fel sau altul şi pe care vreau cu tot dinadinsul să le reţin.

1. Acta est fabula! - Piesa a fost jucată!
2. Amor vincit omnia - Dragostea învinge totul.
3. Asinus asinorum in sæcula sæculorum - Măgarul măgarilor, în veacul veacurilor.
4. Beati pauperes spiritu - Fericiţi cei săraci cu duhul.
5. Dictum, factum - Zis şi făcut.
6. Dubito ergo cogito, cogito ergo sum - Mă îndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist.
7. Dum spiro, spero - Cât timp respir, sper.
8. Ergo bibamus! (Goethe) - Deci, să bem!
9. Errare humanum est sed perseverare diabolicum (Seneca) - A greşi e omenesc, dar a persevera (în greşeli) este diabolic.
10. Mutatis mutandis - Schimbând ce este de schimbat.

vineri, mai 14

Oglinda vremii: "Jurnal (1935-1944)"

          Evreu. Antisemitism. Cel de-al Doilea Razboi Mondial. Muzică. Teatru. Romane. Femei. Pe scurt: Mihail Sebastian. Mihail Sebastian văzut prin prisma jurnalului său, un adevărat material incendiar.
          Mihail Sebastian, pe numele său adevărat Iosif Hechter, a fost una dintre personalităţile culturale evreieşti ale Bucureştiului interbelic si nu numai. Nu crede în jurnalul lui deoarece nu i se pare normal să scrie doar pentru sine. Există momente în care se gândeşte chiar să îl distrugă, nebănuind că acesta va reprezenta opera sa capitală. Fără să vrea, jurnalul devine pentru el un loc de refugiu din faţa nebuniei istoriei. 
           Punctul de pornire al dramei lui Sebastian în ceea ce priveşte relaţia sa cu Nae Ionescu nu îl reprezinntă însă prefaţa romanului "De două mii de ani", ci faptul că diaristul "îl admiră pe omul de carte, dar nu-l urmează pe omul politic" (Eugen Simion). Mihail Sebastian este, pe rând, încântat, contrariat şi dezamăgit de Nae Ionescu deoarece acesta dă dovadă nesinceritate şi oportunism în discursurile sale politice, şi nu numai. 
            În general, relaţiile lui Sebastian cu personalităţile vremii sunt marcate de labilitatea lor politică. De exemplu, prietenia de 12 ani cu Mircea Eliade ia sfârşit în momentul în care acesta trece de partea legionarilor. Faţă de Camil Petrescu, Sebastian are o perspectivă schimbătoare, în funcţie de starea sa de spirit. Uneori îi acceptă chiar cu amuzament "camilismele", alteori este foarte iritat la auzul lor. Apar însă şi oameni cu care întreţine relaţii cordiale precum Nora Piacentini, Mircea Şeptilici şi Soare Z. Soare, care acceptă să îi pună în scenă "Steaua fără nume" sub pseudonimul Victor Mincu. 
            Pe lângă viaţa socială, Sebastian face adnotări şi despre viaţa lui personală, intimă. Cea mai lungă relaţie a sa, dar şi cea mai controversată, rămâne, fără îndoială, relaţia cu actriţa Leni Caler. Sebastian se dovedeşte a fi de asemenea un mare pasionat de muzică clasică. Deşi se autocaracterizează ca având o memorie muzicală "detestabilă", devine un foarte bun cunoscător al repertoriului marilor compozitori. 
             Jurnalul devine de asemenea şi un jurnal de atelier, făcând diferite însemnări despre un roman, "Accidentul", şi patru piese de teatru: "Jocul de-a vacanţa", "Steaua fără nume", "Ultima oră" şi "Insula", ultima rămănând însă neterminată. De aici reies chinurile scriitorului de a-şi definitiva aceste cărţi. 
              Jurnalul lui Sebastian este un exerciţiu involuntar de sinceritate. Voci, paşi, chemări... un om... o personalitate... un îndemn la lectură!

vineri, mai 7

Lumea lui Caragiale

Astăzi, la Ştirile PRO TV, reporterii încearcă să discute cu nişte muncitori care lucrau la construcţia unei clădiri neaprobate de arhitecţi. 
Reporterul: Suntem de la PRO TV. Putem să vă întrebăm ceva?
Muncitorul (din interior): Nu e nimeni aici!


Asta mi-a amintit de două lucruri: 


1. Domnul: Domnu-i acasă? 
    Feciorul: Da, dar mi-a poruncit să spun, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la ţară!


Aceste vechi lumi, tot prezente sunt... Tipologiile lui Caragiale vor rămâne un prezent etern... 


2. Un banc: 
         Trei hoţi se duc să fure lucruri de valoare dintr-un hotel. Aşteaptă, mai întâi, să adoarmă recepţionerul. După ce acesta rămâne răpus de somn cu capul pe masă, intră un hoţ. Scârţâie uşa. Recepţionerul întreabă:
- Cine-i acolo?
Hoţul: 
- Miaaau!
- Ei... o pisică!
Se culcă la loc. Intră şi al doilea hoţ, iar scârţâie uşa. Recepţionerul din nou întreabă:
- Cine-i acolo? 
Hoţul:
- Miaaau!
- Ei... o pisică!
Peste ceva vreme, intră şi ultimul hoţ. Uşa, din nou: scâââârţ! Recepţionerul:
- Cine-i acolo?
Hoţul:
- Tot o pisică!