duminică, aprilie 17

Nevermind

"Hai să nu discutăm despre asta!" 

Este o frază pe care o folosesc foarte des în ultima vreme de ceva timp încoace, mai ales când mi se propune să vorbesc despre mine. Sunt mai multe moduri în care pot să primesc această propunere: 

1. "Şi tu ce mai faci?" - asta vine după ce tu ţi-ai vărsat toate of-urile, dar dacă ţi s-ar propune, ai lua-o de la capăt. În mod cert nu ai chef să încep să îţi povestesc eu de ale mele. 

2. "Ce faci în weekend? Mergi?" - cu o privire acuzatoare de parcă destinaţia mea de weekend ar fi cea mai mare crimă posibilă. Atentez la propria-mi viaţă, după cum afirmă unii. 

3. "S-a întâmplat ceva nou?" - spusă cu un oftat la început şi cu gândul "Poate spune din nou fraza aia să nu fiu nevoit/ă să îi ascult toate frustrările iar şi iar". 

4. "Şi tu...? Tot nu renunţi?" - no comment. 

5. "O, Doamne, iar???" - spusă cu ochii peste cap şi cu o lehamite din ce în ce mai accentuată. Atât de accentuată, încât am senzaţia că o să te ridici de la masă în secunda doi. 

Din toate aceste motive şi multe altele, de fiecare dată, răspund cu fraza de la început. De ce? Pentru că problemele mele sunt aceleaşi. Pentru că v-aţi plictisit să mă ascultaţi şi pentru că oricum nu sunteţi în stare să mă însoţiţi nici până la capătul străzii. Pentru că replica preferată este "Dar mie de ce nu îmi spui? Eu sunt aici. Poţi să ai încredere în mine" şi când am încredere în tine, îmi faci teorie şi dai bir cu fugiţii în secunda doi. Pentru că singura persoană care nu mi-a întors spatele am fost eu. My best friend. 

Dar... să nu discutăm despre asta.  

sâmbătă, aprilie 2

Torente

Scrisoare...

Thérèse Corsen, fostă Erhardt: "Nu, n-am socotit că ar fi bine să vin în ţara dumneavoastră - scria ea - şi această hotărâre a pornit, mărturisesc, dintr-un profund egoism. Alături de dumneavoastră, ştiu că n-ar mai fi existat nimeni altul. Dacă ar fi trebuit să vă aud din nou glasul, toate celelalte glasuri de pe lume n-ar mai fi avut pentru mine nicio rezonanţă. Dacă ar fi trebuit - fie chiar şi pentru câteva ceasuri - să mă aflu în prezenţa dumneavoastră, oricine ar fi băgat de seamă că sufletul meu şi-a descoperit, în sfârşit, orizontul. Iertaţi-mă, n-am vrut să risc să sufăr, revăzându-vă, ca apoi să vă pierd din nou."

Răspuns...

Jan Yvarsen: "Există fericiri pe care n-ai dreptul să le neglijezi în mod nechibzuit. Viaţa dumitale e foarte frumoasă, Thérèse, nu poţi, nu trebuie să cauţi altceva. Ai fost întotdeauna romantică, fetiţo. Dar acum trebuie să trăieşti doar în prezent." 

După un timp, faţă în faţă...

Thérèse Corsen: "Trebuie să vă mărturisesc că, atunci când v-aţi crezut obligat să mă respingeţi, am rămas fidelă nebuneşte visului meu de fată. (...) Există situaţii pe care ai vrea să le respingi, dar parcă poţi?"

Jan Yvarsen: "Thérèse, Thérèse, e cu putinţă? Mă sperii! Uită-te la mine! De atâţia ani... Fruntea mea poartă stigmatul unei vârste atât de depărtată de a dumitale... Ţine seama de ceea ce ne separă... (...) Pentru dragoste, inima mi-e moartă."

Scrisoare din Suedia...

Jan Yvarsen: "Ai venit când nu mai aşteptam pe nimeni şi nimic, când nu mă mai simţeam legat decât de munca mea. Ai venit aidoma unui sol al prospeţimii şi tinereţii. Dar, Thérèse, azi-dimineaţă m-am privit în oglindă. Alături de chipul meu mi l-am imaginat pe al tău. Fruntea mea, Thérèse, poartă ridurile vremii, ale eforturilor, ale durerilor. M-am gândit la vârsta ta şi la a mea... Te-ai gândit cam cum va fi viaţa noastră dacă îţi accept dragostea? Thérèse... Thérèse... sunt cuprins de încântare, dar şi de spaimă... Voi mai fi în stare să mă aplec către tine, să-ţi ofer tot ceea ce are dreptul să primească o femeie atât de tânără? Deşi mi-e greu să-ţi mărturisesc, mi-e frică de tinereţea ta, mi-e frică să nu sufăr din nou... Ghicesc în ochii tăi frumoşi mirarea pe care trebuie s-o işte teama asta zăludă. Ne despart atâţia ani... Şi totuşi... Nu vreau să fiu mai romantic decât sunt, dar port în mine, şi tu ştii asta, un entuziasm care nu s-a manifestat niciodată pe măsura lui. Ştiu, simt că, alături de tine, voi fi fericit, deşi vei fi pentru mine un izvor de nelinişte. Iartă-mă..."

Răscolitor. 

Precum zăpada în deşert

Am fost să îmi cumpăr o carte. Sincer, nu credeam că o găsesc. Am ajuns la vânzătorii de cărţi din piaţă şi mă uitam la titluri, autori, în speranţa că îmi voi aminti mai mult de două cuvinte dintr-un titlu, cufundat complet în uitare. 

M-am oprit la un stand. Nu am dat atenţie nimănui. Eram absorbită de titluri. O voce mă întreabă: 
- Căutaţi ceva anume? 

Am ridicat privirea. Un bătrân înalt, dar uşor adus de spate, cu ochelari legaţi cu lănţişor, mă privea pe deasupra lor. Barba îi atârna, uşor neîngrijită. Avea pe cap o pălărie ponosită, dar purtată cu demnitate. Purta o haină impermeabilă, lungă până mai jos de genunchi. De sub haină, răzbăteau pantalonii vechi, de un maro închis. Ţinuta era completată de o pereche de ghete, îndelung purtate, aproape scofâlcite. Cu toate astea, îşi purta vestimentaţia cu aerul sigur al unui om îngrijit. 

- Nu aş şti să vă spun exact. Tot ce îmi amintesc este că autorul se numeşte Alexander Giese, iar titlul conţine cuvintele "zăpadă" şi "precum". 

O vastă memorie a titlurilor. 

- Ştiu despre ce vorbiţi. Este legată de viaţa lui Omar Khayyam. 
- Serios? 
- Da. 

A căutat îndelung, cu răbdare, titlu cu titlu. S-a întors brusc. 

- "Precum zăpada în deşert". 
- Exact. 

Mi-a spus să revin că o va aduce. Un preţ estimativ la el însemna 20 de lei. În condiţiile în care, la un anticariat online costa 7 lei. 

M-am aflat în imposibilitatea de a-l refuza. Eram fascinată. În mod normal, ar fi putut fi numit cu uşurinţă "şarlatan". Dar, pentru mine, omuleţul ăsta însemna imaginea perfectă a unui anticar, descins din epoci demult apuse. Un adevărat Sulitzer...

...şi pentru că tot am ajuns aici, nu pot să nu adaug şi o replică, ce vine în urma evocării unui nume plin de amintiri:

 "Zadarnic s-a schimbat faţa pământului. Aceste lumi tot prezente sunt. Aceste patimi - tot tulburătoare".