Incoerenţă

Încerc să îmi pun viaţa în ordine. Să nu mai fac caz de toate dilemele pe care le găsesc pe net sau nu. Să nu mă mai intereseze. Să nu mai acord nici cea mai mică importanţă întregii situaţii. 

Dar... 14 mai. Ora 19:30. Renunţ la un spectacol de teatru la ArCub ca să merg la un concert "Trei parale", în curtea MNAR. M-am dus cu un gând, deşi ador creaţiile marca Trei parale. După concert, m-am plictisit. Am mers pe lângă oamenii care stăteau la cozile uriaşe. I-am scanat în căutarea de feţe cunoscute pentru combaterea plictiselii. Nimic. 

Nimic din ceea ce voiam eu nu s-a întâmplat. Ba chiar s-a întâmplat ceva ce nu credeam că o să se întâmple cel puţin vreo trei ani de acum înainte. Dar e posibil să se fi întâmplat doar în capul meu, ca de fiecare dată. Sau poate nu. Incertitudine. Şi, mai presus de asta, lupta ce se dă în mine pentru a alege între cei doi. Apoi, veşnica dilemă: dacă am ales prost? Nu mai daţi lupte pe teritoriul corpului meu! 

Încerc să potolesc totul. Să nu mă mai gândesc. Dar cu cât nu vreau să mă mai gândesc, cu atât mă gândesc mai mult. Încerc să îmi ţin mintea ocupată, fără a face eforturi. Aşa că citesc. Mult. Mult Stephen King. Mă oripilez. Mă sperii. Azi-noapte, abia am reuşit să ies din lumea hotelului Overlook ca să pot să închid ochii în întuneric. Când nu mă sperii, nu dorm şi nu citesc, îmi fac griji asupra faptului că nu sună telefonul. Ceea ce mă nelinişteşte şi mai tare. 

Vreau să se termine toate astea.