duminică, septembrie 19

Vid

Tristeţe.

Dezamăgire.

Regret.

Frustrare.

Dorinţă.

Goliciune.

Singurătate.

...Eu.

sâmbătă, septembrie 18

Te iubesc!


Eu te iubesc, să ştii. Chiar dacă ai probleme. Chiar dacă ai nervi. Chiar dacă trebuie să ies afară la miezul nopţii. Chiar dacă sunt nervoasă. Chiar dacă nu mă simt bine. Chiar dacă.

Indiferent de tot ce s-ar întâmpla cu mine, cu tine sau între noi, eu tot te iubesc. Şi asta nu o să se schimbe nici azi, nici mâine şi – sper eu – nici peste 20 de ani.

Ideea e simplă: nimeni nu e singur pe planeta asta. Implicit, nici tu. Trebuie să ţii minte că mereu voi fi aici pentru mine, aşa cum şi eu ştiu că mereu vei fi acolo pentru mine. Din când în când, drumurile ni se mai intersectează pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp. Şi atunci ies scântei, în sensul bun al cuvântului. Astea sunt momentele pe care se merită să le memorăm. Nopţi pierdute în Bucureşti. Nopţi pierdute la tine acasă. Nopţi pierdute la telefon. Nopţi pierdute în faţa laptopurilor. Ieşiri împreună în acelaşi loc sau în spaţii diferite. Tot la telefon. Aminteşte-ţi mereu de nebuniile noastre. Trebuie să te facă să te simţi mai bine.

Vezi? Indiferent de distanţă, mereu există ceva care face legătura între noi. Şi mai presus de reţelele de telecomunicaţii, există ceva care ne uneşte sufletele. Un ceva pe care eu îl simt, pe zi ce trece, tot mai puternic.

Timpul o să treacă. Întotdeauna trece. Mai repede sau mai lent. Depinde cum îl faci tu să treacă. Ridică-ţi privirea şi uită-te cu atenţie în jur. Sigur este cineva care te aşteaptă. Cineva care merită. Poate nu e un om, e un lucru, un fenomen, un spectacol, un adult... orice. Ceva în care să te refugiezi, să iei o pauză. Eu sunt aici pentru orice ai avea să îmi spui. Sunt aici dacă vrei să râzi, să plângi sau să ţipi. Chiar dacă nu prea spun mare lucru, e mai bine decât să vorbeşti de unul singur! Ţine minte şi...

...nu uita: te iubesc!

Leapşa, de mai multe ori


      I. 
-          Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecă? 
        Mihail Sebastian
-          De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezat în secret?
Paul din “Accidentul” şi Heathcliff din “Wuthering Heights”
-          Ce carte ai citit cel mai des sau ai recitit?
“De două mii de ani”, evident.
-          Care era cartea ta preferată la zece ani?
Alexandre Dumas – “Pierrot şi alte povestiri”
-          Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?
Francoise Rey – “Femeia de hârtie”
-          Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?
Cecelia Ahern – “P.S. I love you”
-          Cine crezi că ar trebui să câştige premiul pentru literatură?
Nu sunt în măsură să îmi dau cu părerea.
-          Ce carte ţi-ar plăcea să vezi ecranuzată?
Tot “Accidentul”.
-          Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar.
Au fost multe. De regulă, se întâmpla asta cu cărţile al căror final nu îmi plăcea. Mă marca atât de tare, încât visam aşa cum îmi doream eu să se întâmple.
-          Care e cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?
Tot „Femeia de hârtie”. Îngrozitoare.
-          Care e cartea cea mai dificilă pe care ai citit-o?
Jurgen Habermas – „Sfera publică şi transformările ei structurale” ... şi încă mă mai bat cu ea.
-          Preferi autorii francezi sau ruşi?
Clar ruşi. Deşi am şi câţiva francezi preferaţi.
-          Shakespeare, Milton sau Chaucer?
Shakespeare. În mod cert.
-          Ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?
Statul într-o singură poziţie, atunci când sunt obligată să citesc la bibliotecă sau când încep să citesc pe sub bancă pe la cursuri. E cam incomod.
-          Care e romanul tău favorit?
Sunt mai multe: Emily Bronte – „Wuthering Heights”, „Accidentul” şi „De două mii de ani” – Mihail Sebastian, „Tess of the D’Urbervilles” – Thomas Hardy, Jane Austen – „Pride and prejudice”, Charlotte Bronte – „Jane Eyre” şi lista rămâne deschisă. Sunt romane pe care le redeschid de fiecare dată când am ocazia.
-          Joci ceva?
Obişnuiam.
-          Scrii povestiri scurte, schiţe?
Întotdeauna.
-          Scriitorul favorit?
Sunt doar doi a căror operă integrală aş reciti-o încontinuu: Mihail Sebastian şi Haruki Murakami
-          Ce scriitor crezi că este supraevaluat?
Paulo Coelho. Deşi anumite aspecte din cărţile lui mă ating, mi se pare că s-a făcut totuşi prea multă vâlvă în jurul lui.
-          Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?
Colecţia de cărţi preferate. Nu aş putea să aleg.
-          Şi... acum ce citeşti?
Recitesc două cărţi: Emily Bronte – „Wuthering Heights” şi Paulo Coelho – „Veronika se hotărăşte să moară”.

II. Poţi folosi numai titluri de la un singur artist fără a le repeta între întrebări. 

                                                          ~Gloria Estefan~

-          Eşti bărbat sau femeie? --- Traces
-          Fă-ţi o scurtă descriere. --- Feelin’
-          Cum te simţi? --- I just wanna be happy
-          Descrie locul unde trăieşti în prezent --- Mi tierra
-          Dacă ai putea să mergi oriunde, unde ai merge? --- Mas alla
-          Modul de transport favorit --- Get on your feet
-          Cel mai bun prieten --- You
-          Tu şi cel mai bun prieten sunteţi... --- One name
-          Cum este vremea? --- Let it snow, let it snow, let it snow
-          Dacă viaţa ta ar fi o emisiune tv, cum s-ar numi? --- Famous
-          Ce este viaţa pentru tine? --- Don’t let this moment end
-          Relaţia ta --- I’m not giving you up
-          Teama ta --- Don’t release me
-          Care este cel mai bun sfat pe care îl poţi da? --- Don’t let the sun catch you crying
-          Cugetarea zilei ---Nothin’ new
-          Motto-ul meu --- Don’t stop

III. 
1. Your real name: Mădălina
2. Your gangsta name (first 3 letters of real name plus -izzle): Mădizzle [=))]
3. Your detective name (favourite colour and favourite animal): Green Cat
4. Your "Star Wars" name (the first 3 letters of your last name, first 2 letters of your first name and last 3 letters of your mom's maiden name): CiuMaGir
5. Your superhero name (2nd favourite colour and favourite drink): Purple Beer
6. Your arab name (2nd letter of your first name, 3rd letter of your last name, any letter of your middle name, 2nd letter of your mom's maiden name, 3rd letter of your dad's middle name, 1st letter of your sibling first name, last letter of your mom's middle name): Auai
7. Your witness protection name (mother's middle name): Mama nu are decât un nume. 
8. Your goth name (black, and the name of one of your pets): Black Mitzi (:)))

IV. Pui în Winamp toate piesele pe care le ai şi selectezi opţiunea "Random". Apoi, pentru fiecare întrebare, apeşi butonul "Next" şi notezi numele piesei în chip de răspuns. Trebuie să laşi norocul să hotărască. La sfârşit, se gustă răspunsurile. 

1. Cum te simţi astăzi? --- Klezmer Conservatory Band - Rumenya, Rumenya [foarte tareee!! =))]
2. Care e povestea vieţii tale? --- Roxette - How do you do
3. Cum a fost perioada liceului pentru tine? --- Mădălina Manole - Când dansez cu tine (ciudat... eu nu dansez)
4. O să te căsătoreşti vreodată? --- Rob Humphreys - Too many times (I-aaauzi! Şi eu care îmi făceam griji!) 
5. Ce te-ar ajuta să-ţi îmbunătăţeşti viaţa şi să fii fericit? --- Paulina Rubio - Baila Casanova
6. Ce piesă te descrie cel mai bine? --- Florian Pittiş - Sfârşitul nu e aici (Winampul are dreptate!)
7. Cum te văd ceilalţi? --- Nick Cave & Kylie Minogue - Where the wild roses grow (super!) 
8. Ai vreun admirator secret? --- Solomon Burke - None of us are free (În traducere liberă, cred că înseamnă "da")
9. Ce piesă o să se cânte la înmormântarea ta? --- Until June - Sleepless
10. O să ai o viaţă fericită? --- Sting - Englishman in New York (exact pe gustul meu!! :)))

Dau leapşa mai departe Elenei şi mulţumesc Gabrielei pentru transmitere. Mi-a plăcut, dar a fost destul de obositor! :) 
 


vineri, septembrie 17

...like the desert misses rain

Se pare că, de câte ori vin la Brăila, sunt învăluită de melancolie până în cele mai secrete colţuri ale sufletului. Mi se întâmplă să nu ajung în oraş perioade foarte lungi de timp şi atunci sunt copleşită de un dor năprasnic după camera mea. Deşi în bătaia soarelui, se văd toate modificările, absenţele - noaptea, când se sting toate luminile, rămân doar eu, într-un întuneric profund şi odihnitor. Şi atunci totul revine la normal, aşa cum era cu ani în urmă.

Pentru mine, oraşul înseamnă multe. Este...
...locul unde s-au întâmplat cele mai frumoase lucruri din viaţa mea.
...locul unde am stat cu mamaie.
...locul unde mi-am petrecut anii de liceu.
...locul unde am cunoscut oameni minunaţi.
...locul unde am descoperit teatrul.

Intrând într-o zonă privată, oraşul este înlocuit de propria mea cameră...
...unde am visat.
...unde m-am refugiat să savurez întâlnirea cu primul meu prieten.
...unde am trăit toate experienţele cu o persoană care continuă să îmi marcheze viaţa.
...unde am stat în pat, pe întuneric, plină de vise şi speranţe, plină de emoţie... fericită.
...unde am plâns sau m-am bucurat după fiecare oră de teatru.
...unde am trăit frenetic victoria fiecărui spectacol văzut.
...unde am fost deprimată şi unde am vorbit singură.
...unde am descoperit magia lecturii, devenind astfel sanctuarul unde puteam să călătoresc în lumi interzise.
... CAMERA MEA!

miercuri, septembrie 15

Scrisori către un prieten

Stimată doamnă, 

Mă cheamă Mădălina. Nu mă cunoaşteţi. Sau poate vă mai amintiţi de copila cu ochi albaştri care s-a prezentat timidă, spunând că sunteţi vecini în jocurile de pe Facebook. Nu ştiu. Nu contează, de fapt.  

Nici eu nu vă cunosc prea bine. Mă chinui doar să mă informez atât cât pot. Dar ce găsesc nu sunt decât cuvinte înşirate pe hârtie. Mult prea puţin pentru a descrie un om. Nu e nevoie să găsesc detalii concrete referitoare la viaţa dvs. E suficient să vă privesc ca să mă simt inundată de un ciudat sentiment de linişte pe care nu îl găsesc nicăieri altundeva. Doar dacă vă surprind privirea sunt copleşită de senzaţia că nimic rău nu mi se poate întâmpla. Îmi insuflaţi aceeaşi adiere de pace, de echilibru, pe care numai o mamă o poate revărsa asupra propriului ei copil. Şi mama e aşa uneori. Dar, din păcate, de prea puţine ori faţă de golul din mine ce trebuie umplut.  

Când sunt tristă, când simt că toate îmi sunt potrivnice, când uit că nu trebuie să am aşteptări de la oameni pentru că toţi mă dez(-)amăgesc, e suficient doar să vă privesc ca să simt că nu totul e pierdut, că întotdeauna există o speranţă cât de mică. Sunteţi o sursă de echilibru permanent.  

Şi, cu toate astea, mă afund în tăcere. E chiar frustrant uneori, dar nu pot să vă spun, pur şi simplu, că prezenţa dvs îmi oferă liniştea de care am nevoie. Nu pot să spun că sunteţi singura persoană care m-ar putea asculta şi înţelege. Nu pot să spun că sunteţi singura cu care eu simt că pot să vorbesc. Singura cu care chiar vreau să vorbesc în anumite momente. Nu ştiu cum să încep o discuţie şi cum să vă câştig încrederea.  Şi atunci tac.  

Nu-mi rămâne decât să mă limitez la situaţiile formale în cadrul cărora putem comunica şi să sper într-un viitor dialog, adunate în jurul unei cafele.  

Până atunci vă salut şi vă îmbrăţişez, aşteptând cu dor o viitoare revedere. 

Cu drag, 
M.

duminică, septembrie 12

Acasă

De câteva zile sunt acasă. Acasă-acasă. La ţară, la părinţii mei. Nu am mai reuşit să ajung pe aici de nu-mai-ţin minte. Dar am rămas marcată de multe lucruri în special, şi de unul singur, în general: trecerea timpului...

Am căzut pe gânduri. Îmi aminteam de perioada copilăriei mele, de ceata de copii care se strângea la poarta unuia dintre noi, de amalgamul de vârste... Eu eram cea mai mare: aveam 11-12 ani. Apoi, vârsta era descrescătoare, culminând cu trei ani. Era frumos. Alergam de dimineaţa până seara. Nu stăteam o secundă. Ieşeam cu toţii de prin curţile proprii şi umpleam uliţa cu ţipetele şi râsetele noastre. Pe atunci nu exista cablu tv. Dacă se întâmpla să urmărim un serial de pe postul naţional de televiziune, la ora respectivă se făcea brusc linişte. Toată lumea se muta în faţa televizorului. După film, ne readunam şi începeau dezbaterile sau visările cu ochii deschişi.

Printre jocurile copilăriei mele s-au numărat:
1. Bucătăria - fiecare copil îşi făcea propria colecţie de vase de bucătărie şi de alimente sau resturi şterpelite de la mama şi astfel îşi crea propriul său univers de om mare. La un moment dat, ştiu că ne-a venit o idee strălucită: am descoperit gătitul la lumânare. Realizam un veritabil aragaz unde ne exersam calităţile de bucătar. Totul în jur era curat şi îngrijit şi, uneori, ne şi permiteam să gustăm din propriile noastre mâncăruri sau să ne facem ceaiuri.
2. Jocurile tipice aerului liber: leapşa, de-a v-aţi ascunselea, călcata, elasticul, săream coarda, ne jucam diverse jocuri cu mingea - volei, tenis, raţele şi vânătorii, îngheţata, pătrăţica, fotbal - bicicleta, făceam diverse întreceri...
3. Karaoke - fără să ştim cum se numeşte, organizam adevărate concerte în mijlocul uliţei. Le pregăteam copilăreşte spunând doar: "Hai să ne jucăm de-a cântatul!" Toate melodiile la modă erau ale noastre: ASIA, Natalia Oreiro... Şi cei de pe margine trebuiau să ghicească.
4. Flori, fete, filme sau băieţi - petreceam ore în şir jucându-ne aşa ceva...

O altă perioadă care ne plăcea la nebunie era vara. Dacă începeau să apară fructele în pomi, multe nici nu apucau să se coacă. Le mâncam crude până ni se făcea rău. Stăteam un pic, şi mâncam iarăşi. Mama mă certa de fiecare dată că nu am poftă de mâncare. Nu ne săturam din pomii noştri şi ne mai duceam şi pe la vecini. Dacă ştiam sigur că nu era nimeni acasă, săream gardul fără nicio jenă şi mâncam liniştiţi.

Adoram să ne jucăm în praf. Dacă ploua, tot noroiul şi toate băltoacele existente erau ale noastre. Dacă era arşiţă, răceam cobză aruncând pe noi găleţi întregi cu apă de fântână. Sărăca mama mă schimba o dată pe săptămână pentru că îmi era pur şi simplu imposibil să stau curată. Iar ea se sătura să tot spele de pe urma mea.

Asta era în trecut. În prezent, realitatea m-a izbit şi mi-a lăsat un gust amar. Am ştiut că am pierdut perioada aia pentru totdeauna. Uliţa e pustie. Indiferent de oră. Copiii de atunci au crescut cu toţii şi o altă generaţie nu mai există. Pomii atârnă de fructe. Altădată nu ai fi văzut aşa ceva. Pentru că nu mi-am revăzut foştii prieteni de mai bine de 4-5 ani, toţi mi se par străini acum. Mi se întâmplă să nu îi recunosc. Nu ne mai leagă nimic, chiar dacă avem amintiri comune. Acum, cu toţii se căsătoresc, deşi nu au decât 20 de ani.

Eu simt că nu o să mă căsătoresc niciodată. Deşi îmi imaginez foarte frumos viaţa de cuplu, nu pot să cred că aşa ceva îmi este rezervat şi mie. Mi se pare imposibil. Plus că, până acum, cel puţin, mi-am demonstrat că mă îndrăgostesc o dată şi bine. Profund. Cu tot sufletul. Nu înţeleg. Am avut copilăria unui băiat. De ce am ajuns atât de sensibilă?

Îmi era groaznic de dor de mama şi de tata. În mediul de aici. De acasă. Nu la Brăila, nu pe rând, nu la telefon. Nu. Toţi trei, împreună, în aceeaşi casă, la aceeaşi masă. Sunt foarte săraci. Îmi pare rău că nu pot să îi ajut cu nimic din punctul ăsta de vedere. Mama are aproape 40 de ani. A fost frumoasă în tinereţea ei. Acum e copleşită de toate problemele şi nu mai acordă importanţă propriei ei îngrijiri, dar tot mai păstrează o urmă a anilor trecuţi, iar ochii ei devin pe zi ce trece tot mai albaştri. Ochi pe care i-am moştenit şi de care sunt foarte mândră. Tata este foarte inteligent. De la el am moştenit pasiunea pentru radio. Dacă nu ascultăm radio o zi, e imposibil să rezistăm. Dar tata are probleme cu alcoolul. De-aia relaţia noastră nu mai este cum era când aveam patru ani şi mă lua pe umeri să mă plimbe prin casă. Dar eu încerc să fim cât mai apropiaţi posibil.

În ciuda faptului că s-au întâmplat suficient de multe lucruri urâte între noi, îmi iubesc părinţii. Sunt incapabilă să spun ceva de rău despre ei şi mă revolt când aud jigniri la adresa lor, indiferent de persoanele care fac asta. Nu le spun niciodată "te iubesc". Nu am fost învăţată să îmi exprim sentimentele. Chiar şi acum îmi este foarte greu să spun familiei "Mulţumesc". Dar între noi există o comunicare tacită. Chiar dacă nu ne-o spunem, ei ştiu foarte bine cât de mult înseamnă ei pentru mine şi cât de mult îi iubesc. La fel şi eu.

Mi-e dor de copilărie. Îmi era dor să mă simt din nou ACASĂ... 

vineri, septembrie 3

Sweet, sweet... memories are sweet!

Leapşa de la ElenaCare sună cam aşa. Scrii în trei fraze ce a însemnat vara asta pentru tine. Apoi mai scrii trei fraze despre vara trecută şi finalizezi apoteotic, cu ce altceva decât o concluzie - comparativă ori ba - după vrute! (quote de la ea!) 

Bun. 

I. Vara asta
1. Mi-am luat rămas-bun de la o persoană foarte dragă mie. Un rămas-bun dureros. Singurul lucru care mi-a rămas: speranţa. Speranţa că ne vom mai întâlni cândva în viaţa asta. 
2. Din nou, mult, mult radio. Cu ore suplimentare. Cu foarte mulţi oameni extraordinari! 
3. Ieşiri nebune până la trei dimineaţa la Motoare, tot cu Elena [>:D<]. Nopţi nedormite. Un număr imens de nopţi nedormite. Discuţii de ordinul orelor la telefon. Plimbări prin oraş de dimineaţă până seara. 

II. Vara trecută 
1. O viaţă nouă. Am terminat doi ani de cursuri de teatru. Mi-am luat rămas-bun de la prietenii din Brăila. De la toate persoanele dragi din Brăila. 
2. Am dat admiterea la trei facultăţi. Dezamăgiri profunde. După o perioadă plină de angoase, am aflat că a rămas un locşor şi pentru mine. 
3. Nebunii în Bucureşti. Şi cu asta am spus tot! 

Şi, pentru că în ultima vreme foarte multe capitole din viaţa mea s-au închis, am ales să închid jocul! 

miercuri, septembrie 1

Scrisoare de dragoste

Destinatar: Necunoscut
Expeditor: Eu

Scumpe Necunoscut,

Nu ştiu cum să încep să îţi spun tot în aşa fel încât să nu pară o poveste născocită de imaginaţia bolnăvicioasă a unei eroine orientale, pasionată şi cu visuri de iubire. Dacă te mai interesează sau nu să o cunoşti pe adevărata Eu, nu mai constituie obiectul interesului meu. Totuşi, simt nevoia să împărtăşesc cu tine o frumoasă poveste de iubire, cu final incert. 

Acum mult timp, s-a întâmplat să aterizez într-un anumit Loc de pe planetă unde te-am întâlnit pe tine. M-am oprit fascinată. Ameţită, am revenit de vreo 3 ori la intervale regulate de o săptămână. Când m-am întrebat de ce, abia atunci am conştientizat că pentru tine, în primul rând. Fusese un adevărat coup de foudre. S-au schimbat anotimpurile. Nu mai erai acolo. Mă reîntorceam periodic, cu metodă, în Locul ăla, dar era gol. Nu era nimeni în jur. Cu atât mai puţin, tu. 

La un moment dat, prin toamnă, te regăsesc. Locul te aduce din nou la mine. Cuprinsă de febră, caut şi caut şi caut şi caut, până când, într-un final, găsesc un fir care a stabilit o anumită legătură între noi. Vorbim câte-n lună şi în stele, discuţii în urma cărora constat că mă îndrăgostesc rău de tine. Totul pare că merge minunat. 

Revin în Locul meu preferat şi te revăd. Iniţial, mă priveşti. Moment în care am învăţat sensul sintagmei "privire sfredelitoare". Apoi, ne strângem mâinile. 

După asta, intrăm într-o perioadă în care tăcerea ta mă surprinde. Neliniştită, mă plimb aiurea prin lume, până când găsesc un alt Loc. Caut bine firul pe care îl găsisem şi prima dată. Spre marea mea satisfacţie, îl găsesc şi te chem. Tremuram toată, dar când ţi-am auzit vocea, totul a dispărut. Eram doar noi... Nu mică mi-a fost mirarea când ai acceptat să petrecem un timp doar noi. Noi doi... faţă în faţă... singuri... Am venit plutind şi am plecat plângând. Tu şi veştile tale! Dar nu regretam nimic din tot ce se întâmplase... Şi simţeam că te iubesc din ce în ce mai mult... 

După care, linişte... 

Sunt momente în care rememorez totul şi mă deprim. Dar într-o seară, s-a întâmplat un lucru neobişnuit: toate amintirile m-au făcut extrem de fericită. Zâmbeam cu gura până la urechi, izbucneam în râs, îmi străluceau ochii, nu mai aveam răbdare, nu mai aveam stare... eram euforică. Eram... îndrăgostită. Simţeam ceva superb în adâncul fiinţei mele. Îmi doream ca starea asta să ţină mereu. Dar n-a ţinut. A fost înlocuită cu o durere acută. 

Vei spune poate că povestea asta ai mai auzit-o undeva... că ai mai citit-o într-o carte sau ai văzut-o într-un film. Şi ce dacă? 

Ai plecat brusc. Eşti bine? Dormi noaptea? Există cineva care să te ţină strâns în braţe? Există cineva cu care să îţi petreci timpul? Există cineva care să te îmbrăţişeze? Care să te sărute? Sper să te întorci într-o zi. Nu te-am mai văzut de foarte mult timp. Poţi să îmi dai un semn? M-am uitat în jur şi am văzut că ai dispărut. Odată ai spus că vrei o tânără ca mine. Eu sunt aici. Simt nevoia să îţi fiu alături şi, pe de altă parte, într-un mod inexplicabil, şi eu am nevoie de tine. 

Cu drag,
Eu