Scrisoare de dragoste

Destinatar: Necunoscut

Expeditor: Eu

Scumpe Necunoscut,

Nu ştiu cum să încep să îţi spun tot în aşa fel încât să nu pară o poveste născocită de imaginaţia bolnăvicioasă a unei eroine orientale, pasionată şi cu visuri de iubire. Dacă te mai interesează sau nu să o cunoşti pe adevărata Eu, nu mai constituie obiectul interesului meu. Totuşi, simt nevoia să împărtăşesc cu tine o frumoasă poveste de iubire, cu final incert. 

Acum mult timp, s-a întâmplat să aterizez într-un anumit Loc de pe planetă unde te-am întâlnit pe tine. M-am oprit fascinată. Ameţită, am revenit de vreo 3 ori la intervale regulate de o săptămână. Când m-am întrebat de ce, abia atunci am conştientizat că pentru tine, în primul rând. Fusese un adevărat coup de foudre. S-au schimbat anotimpurile. Nu mai erai acolo. Mă reîntorceam periodic, cu metodă, în Locul ăla, dar era gol. Nu era nimeni în jur. Cu atât mai puţin, tu. 

La un moment dat, prin toamnă, te regăsesc. Locul te aduce din nou la mine. Cuprinsă de febră, caut şi caut şi caut şi caut, până când, într-un final, găsesc un fir care a stabilit o anumită legătură între noi. Vorbim câte-n lună şi în stele, discuţii în urma cărora constat că mă îndrăgostesc rău de tine. Totul pare că merge minunat. 

Revin în Locul meu preferat şi te revăd. Iniţial, mă priveşti. Moment în care am învăţat sensul sintagmei "privire sfredelitoare". Apoi, ne strângem mâinile. 

După asta, intrăm într-o perioadă în care tăcerea ta mă surprinde. Neliniştită, mă plimb aiurea prin lume, până când găsesc un alt Loc. Caut bine firul pe care îl găsisem şi prima dată. Spre marea mea satisfacţie, îl găsesc şi te chem. Tremuram toată, dar când ţi-am auzit vocea, totul a dispărut. Eram doar noi... Nu mică mi-a fost mirarea când ai acceptat să petrecem un timp doar noi. Noi doi... faţă în faţă... singuri... Am venit plutind şi am plecat plângând. Tu şi veştile tale! Dar nu regretam nimic din tot ce se întâmplase... Şi simţeam că te iubesc din ce în ce mai mult... 

După care, linişte... 

Sunt momente în care rememorez totul şi mă deprim. Dar într-o seară, s-a întâmplat un lucru neobişnuit: toate amintirile m-au făcut extrem de fericită. Zâmbeam cu gura până la urechi, izbucneam în râs, îmi străluceau ochii, nu mai aveam răbdare, nu mai aveam stare... eram euforică. Eram... îndrăgostită. Simţeam ceva superb în adâncul fiinţei mele. Îmi doream ca starea asta să ţină mereu. Dar n-a ţinut. A fost înlocuită cu o durere acută. 

Vei spune poate că povestea asta ai mai auzit-o undeva... că ai mai citit-o într-o carte sau ai văzut-o într-un film. Şi ce dacă? 

Ai plecat brusc. Eşti bine? Dormi noaptea? Există cineva care să te ţină strâns în braţe? Există cineva cu care să îţi petreci timpul? Există cineva care să te îmbrăţişeze? Care să te sărute? Sper să te întorci într-o zi. Nu te-am mai văzut de foarte mult timp. Poţi să îmi dai un semn? M-am uitat în jur şi am văzut că ai dispărut. Odată ai spus că vrei o tânără ca mine. Eu sunt aici. Simt nevoia să îţi fiu alături şi, pe de altă parte, într-un mod inexplicabil, şi eu am nevoie de tine. 

Cu drag,

Eu