luni, iulie 6

România vs. Franţa

Sunt de trei zile în România şi deja încep să îmi amintesc multe lucruri care nu mi-au plăcut niciodată aici. Să le punem însă în balanţă.

Puncte slabe pentru România:
  1. BMW-urile care vin la pachet cu un super sistem audio utilizat pentru manele la maximum în special când semaforul arată culoarea roşie.
  2. Simţul estetic bizar al unei părţi din populaţia cu vârste între 18-28 de ani, denumite generic "piţi".
  3. Atitudinea de animal ieşit de la închisoare (ca să nu spun de la grădina zoologică) care mă face să deduc că în ultimii 10 ani nu au mai văzut o femeie în fustă, trezindu-le astfel instinctele.
  4. Vânzătorii pe care îi saluţi când intri şi care, drept răspuns, îţi aruncă o privire lungă şi morocănoasă.
  5. Suprapopulaţia de maşini.
  6. Plăcerea teribilă a şoferilor în trafic de a se grăbi pe cât posibil să treacă pe galben şi de a folosi insistent claxonul.
  7. Trotoarele înalte care te obligă să îţi lucrezi muşchii pentru că la fiecare intersecţie mare sau mică eşti obligat să îţi ridici geamantanul de 25 de kilograme ca să îl cobori de pe trotoar pe şosea şi invers. Mno, aşa-mi trebuie dacă nu sunt în trend cu lumea şi vreau să iau autobuzul de la aeroport până la Unirii şi apoi să vin pe jos, în loc să iau taxiul. (Nu intru acum în problema creată oamenilor imobilizaţi în scaune cu rotile că aş dedica o postare întreagă numai acestui subiect)

Puncte forte pentru România:
  1. Lucrările de modernizare a oraşului în speranţa că poate intrăm şi noi în rând cu lumea (a se vedea refacerea trotoarului de pe Bd. I. C. Brătianu, gazonul de pe linia de tramvai... Şi poate aş putea să includ aici şi mica mare pistă de biciclete de pe Victoriei).
  2. Mai nou, am văzut că există automate de bilete de la care îţi poţi cumpăra bilet de autobuz fie cu plata în numerar, fie cu plata prin card bancar. Nu ştiu însă dacă nu cumva asta există doar la aeroport.
  3. Peisaje minunate dacă ai bani să ieşi să te plimbi.

Puncte slabe pentru Franţa (mă voi limita totuşi doar la Strasbourg):
  1. Parte din populaţie relativ arogantă.
  2. Poţi să fii uşor "agăţată" de un negru foarte dubios lângă tomberonul de reciclat sticle. (A nu se înţelege că sunt rasistă. S-a întâmplat ca pielea lui să aibă culoarea neagră; putea fi, la fel bine alb, galben sau maro; e o chestiune de atitudine)
  3. Oamenii cu vârsta între 17-28 de ani: generaţia "sex, drugs and alcohol".


Puncte forte pentru Franţa
  1. Foarte mult verde prin tot oraşul.
  2. Tramvaie cu aer condiţionat.
  3. Foarte bike-friendly, cu piste de biciclişti logice, care traversează tot oraşul şi îl leagă de toată Franţa şi de toată Germania.
  4. Şoferi civilizaţi în trafic: în momentul în care ţi se termină pista pentru că trotoarul este foarte îngust, poţi să mergi liniştit pe şosea fără să te sperii că vei fi călcat de o maşină. (Odată, am ţinut în spatele meu două autocare şi un autobuz şi nimeni nu m-a claxonat)
  5. Birocraţia este mare, actele îţi sunt pierdute într-o veselie, dar se rezolvă repede, fără prea multă bătaie de cap, poate cu o mai mare impunere vocală din partea ta. Toate instituţiile la care trebuie să ajungi sunt unele lângă altele, nu traversezi trei sferturi din oraş să rezolvi o problemă.
  6. Multă linişte.
  7. Oameni foarte prietenoşi care stau să îţi explice de ce lucrurile funcţionează aşa şi nu altfel.
  8. Burse şcolare din care îţi permiţi să plăteşti o chirie şi să trăieşti o lună.
  9. Preţuri mici la magazine din ciclul H&M, Deichman, C&A...
  10. Peisaje minunate dacă vrei să ieşi să te plimbi. Se pune problema banilor în momentul în care vrei să mergi la mare, munte sau ocean. În rest, te poţi deplasa cu bicicleta cam pe unde vrei.
  11. Foarte multe servicii online şi posibilitatea plăţii cu cardul aproape pe peste tot. (Anunţurile de genul "Pentru depunerea declaraţiilor online, mergeţi la ghişeul nr. 3" sunt inexistente) -- Mulţumesc, Claudia.
  12. Nu trebuie să stai la coadă la poştă. Există automate care îţi timbrează scrisori, recomandate, colete, cărţi poştale... Cam tot ce se poate trimite de la poştă.


Statistic, Franţa câştigă detaşat. Marele plus al României este faptul că familia mea şi toţi oamenii dragi mie sunt încă în România... 

vineri, aprilie 10

Mai mult sau mai puţin

Pentru că nu m-am mai putut abţine şi am zis să fac publice preconcepţiile oamenilor de vârsta mea, mai mult sau mai puţin, de care sunt înconjurată.

Miercuri dimineaţă. Ora 8. Matinal, ştiu. Ultimul curs de exprimare orală în limba engleză. Profa, simpatică de fel, decide să ne dea mai multă libertate decât de obicei în alegerea subiectului de discuţie şi să ne pună să lucrăm în grupuleţe a câte doi studenţi. Colega mea de grupă - franţuzoaică get-beget - se dovedeşte a fi foarte vorbăreaţă la acea oră. Primim o foiţă cu trei-patru întrebări din care puteam alege.

Prima întrebare: Ce faci în caz de cutremur?
Replica ei: "Îmi iau jacheta..."
Eu: Şi te duci unde?
Ea: Păi... afară.
Eu: Ok, dar dacă stai într-o clădire cu mai multe etaje, să spunem la ultimul etaj?
Ea: Iau liftul!
Eu: Niciodată!!! Liftul pică primul şi - din ce ştiu - se şi blochează automat în caz de cutremur!
Ea (surprinsă): Da??
Eu: Ăăă... da! E ţinut de un fir!!
Ea: Atunci fug pe scări!
Eu: Proastă idee.

Înţeleg, această minune de oraş nu este în nicio zonă seismică, iar, dacă sunt cutremure, se petrec o dată la 20-30 de ani şi alea sunt de 4 grade. Încep să îi explic care sunt recomandările în caz de cutremur. Îi explic că vin dintr-o zonă seismică, îi explic cum stă treabă cu peretele de rezistenţă al fiecărei locuinţe şi aşa mai departe. Ea pare fascinată. Continuăm.

A doua întrebare: Dacă ai avea puterea să schimbi un eveniment istoric, ce ai alege să schimbi?
Eu (râzând): Mmm... îmi place întrebarea asta, dar este atât de dimineaţă încât nu pot să gândesc prea larg şi prea departe în timp.
Ea: Păi, tu de unde vii?
Eu: Din România.
Ea: Şi la tine în ţară nu au existat evenimente majore?
Eu: Ba da, comunismul, dar ştii, nu m-a afectat în mod direct. M-am născut după ce a picat comunismul.
Ea: Atunci gândeşte-te la părinţii tăi. Ei nu au fost afectaţi?
Eu: Ba da, evident, dar gândeşte-te că ei sunt oameni simpli, din popor cum spunem noi. Cu timpul, înveţi să te adaptezi dacă tot nu poţi să schimbi nimic.
Ea: Dar ei nu îşi spuneau punctul de vedere?
Eu: Public, nu prea.
Ea: Atunci înseamnă că sunt comunişti.

Eu rămân blocată timp de câteva secunde. Apoi.
Eu: Ăăă... nu. Înseamnă că trăiau în dictatură şi, dacă spuneau ce aveau pe suflet, riscau să fie închişi şi bătuţi.
Ea: Daa??

Trec peste moment. A treia întrebare - şi ultima, slavă Domnului: Ce ai face dacă te-ai pierde într-un oraş necunoscut.
Eu: Depinde dacă oamenii din oraşul ăla vorbesc vreuna dintre limbile pe care le cunosc.
Ea: Dar tu ce limbi vorbeşti?
Eu: Păi, română, evident, engleză, franceză...
Ea (aprobator): Rusă...
Eu (din nou blocată): Nu!!
Ea: De ce? Nu îţi place?
Eu: Ţie îţi place?
Ea: Nu, dar tu vii din România: asta înseamnă că trebuie să vorbeşti rusă!


Am plecat bulversată de la acel curs. Nu ştiam dacă să râd sau să plâng. Acum prefer doar să mă amuz!