Se pare că, de câte ori vin la Brăila, sunt învăluită de melancolie până în cele mai secrete colţuri ale sufletului. Mi se întâmplă să nu ajung în oraş perioade foarte lungi de timp şi atunci sunt copleşită de un dor năprasnic după camera mea. Deşi în bătaia soarelui, se văd toate modificările, absenţele - noaptea, când se sting toate luminile, rămân doar eu, într-un întuneric profund şi odihnitor. Şi atunci totul revine la normal, aşa cum era cu ani în urmă.
Pentru mine, oraşul înseamnă multe. Este...
...locul unde s-au întâmplat cele mai frumoase lucruri din viaţa mea.
...locul unde am stat cu mamaie.
...locul unde mi-am petrecut anii de liceu.
...locul unde am cunoscut oameni minunaţi.
...locul unde am descoperit teatrul.
Intrând într-o zonă privată, oraşul este înlocuit de propria mea cameră...
...unde am visat.
...unde m-am refugiat să savurez întâlnirea cu primul meu prieten.
...unde am trăit toate experienţele cu o persoană care continuă să îmi marcheze viaţa.
...unde am stat în pat, pe întuneric, plină de vise şi speranţe, plină de emoţie... fericită.
...unde am plâns sau m-am bucurat după fiecare oră de teatru.
...unde am trăit frenetic victoria fiecărui spectacol văzut.
...unde am fost deprimată şi unde am vorbit singură.
...unde am descoperit magia lecturii, devenind astfel sanctuarul unde puteam să călătoresc în lumi interzise.
... CAMERA MEA!
:-) frumos...
RăspundețiȘtergere