Sunt de trei zile
în România şi deja încep să îmi amintesc multe lucruri care nu mi-au plăcut niciodată
aici. Să le punem însă în balanţă.
Puncte slabe pentru România:
- BMW-urile care vin la pachet cu un
super sistem audio utilizat pentru manele la maximum în special când
semaforul arată culoarea roşie.
- Simţul estetic bizar al unei părţi
din populaţia cu vârste între 18-28 de ani, denumite generic
"piţi".
- Atitudinea de animal ieşit de la
închisoare (ca să nu spun de la grădina zoologică) care mă face să deduc
că în ultimii 10 ani nu au mai văzut o femeie în fustă, trezindu-le astfel
instinctele.
- Vânzătorii pe care îi saluţi când
intri şi care, drept răspuns, îţi aruncă o privire lungă şi morocănoasă.
- Suprapopulaţia de maşini.
- Plăcerea teribilă a şoferilor în
trafic de a se grăbi pe cât posibil să treacă pe galben şi de a folosi
insistent claxonul.
- Trotoarele înalte care te obligă să
îţi lucrezi muşchii pentru că la fiecare intersecţie mare sau mică eşti
obligat să îţi ridici geamantanul de 25 de kilograme ca să îl cobori de pe
trotoar pe şosea şi invers. Mno, aşa-mi trebuie dacă nu sunt în trend cu
lumea şi vreau să iau autobuzul de la aeroport până la Unirii şi apoi să
vin pe jos, în loc să iau taxiul. (Nu intru acum în problema creată
oamenilor imobilizaţi în scaune cu rotile că aş dedica o postare întreagă
numai acestui subiect)
Puncte forte pentru România:
- Lucrările de modernizare a oraşului
în speranţa că poate intrăm şi noi în rând cu lumea (a se vedea refacerea
trotoarului de pe Bd. I. C. Brătianu, gazonul de pe linia de tramvai... Şi
poate aş putea să includ aici şi mica mare pistă de biciclete de pe
Victoriei).
- Mai nou, am văzut că există automate
de bilete de la care îţi poţi cumpăra bilet de autobuz fie cu plata în
numerar, fie cu plata prin card bancar. Nu ştiu însă dacă nu cumva asta
există doar la aeroport.
- Peisaje minunate dacă ai bani să ieşi
să te plimbi.
Puncte slabe pentru Franţa (mă voi limita totuşi
doar la Strasbourg):
- Parte din populaţie relativ arogantă.
- Poţi să fii uşor "agăţată"
de un negru foarte dubios lângă tomberonul de reciclat sticle. (A nu se
înţelege că sunt rasistă. S-a întâmplat ca pielea lui să aibă culoarea
neagră; putea fi, la fel bine alb, galben sau maro; e o chestiune de atitudine)
- Oamenii cu vârsta între 17-28 de ani:
generaţia "sex, drugs and alcohol".
Puncte forte pentru Franţa
- Foarte mult verde prin tot oraşul.
- Tramvaie cu aer condiţionat.
- Foarte bike-friendly, cu piste de
biciclişti logice, care traversează tot oraşul şi îl leagă de toată Franţa
şi de toată Germania.
- Şoferi civilizaţi în trafic: în
momentul în care ţi se termină pista pentru că trotoarul este foarte
îngust, poţi să mergi liniştit pe şosea fără să te sperii că vei fi călcat
de o maşină. (Odată, am ţinut în spatele meu două autocare şi un autobuz
şi nimeni nu m-a claxonat)
- Birocraţia este mare, actele îţi sunt
pierdute într-o veselie, dar se rezolvă repede, fără prea multă bătaie de
cap, poate cu o mai mare impunere vocală din partea ta. Toate instituţiile
la care trebuie să ajungi sunt unele lângă altele, nu traversezi trei
sferturi din oraş să rezolvi o problemă.
- Multă linişte.
- Oameni foarte prietenoşi care stau să
îţi explice de ce lucrurile funcţionează aşa şi nu altfel.
- Burse şcolare din care îţi permiţi să
plăteşti o chirie şi să trăieşti o lună.
- Preţuri mici la magazine din ciclul H&M, Deichman, C&A...
- Peisaje minunate dacă vrei să ieşi să
te plimbi. Se pune problema banilor în momentul în care vrei să mergi la
mare, munte sau ocean. În rest, te poţi deplasa cu bicicleta cam pe unde
vrei.
- Foarte multe servicii online şi
posibilitatea plăţii cu cardul aproape pe peste tot. (Anunţurile de genul
"Pentru depunerea declaraţiilor online, mergeţi la ghişeul nr. 3"
sunt inexistente) -- Mulţumesc, Claudia.
- Nu trebuie să stai la coadă la poştă.
Există automate care îţi timbrează scrisori, recomandate, colete, cărţi
poştale... Cam tot ce se poate trimite de la poştă.
Statistic, Franţa
câştigă detaşat. Marele plus al României este faptul că familia mea şi toţi
oamenii dragi mie sunt încă în România...
