Poveste

Simt că merg împotriva curentului în mijlocul unei cascade, dar oricât de mult aş încerca să pun punct, trag mereu speranţa că voi reuşi totuşi să ajung în vârf. Numai că acum, în calea mea, nu mai există nicio ramură, nicio stâncă… Nimic… Sunt doar eu şi apa! Şi nu o pot duce aşa la nesfârşit. Sau pot?

Simt ceva în mine şi nici nu ştiu ce e. Poate nu e nimic. "Nu e nimic şi totuşi e"… Simt că mă doare. Dar doare atât de tare încât nu mai simt nimic. Mi-ar plăcea să am o certitudine, dar, vezi tu? Dacă nu e conformă cu realul? Măcar aşa am libertate deplină să visez şi să iau lucrurile aşa cum îmi place!

Oricum sunt împărţită în două: o parte foarte jos, întoarsă spre pământ, şi una extrem de sus, aproape desprinsă de propria mea fiinţă… Nici nu se mai vede din cauza norilor albi şi pufoşi de care este înconjurată! Aceste două părţi sunt într-un continuu proces pentru o idee. Dar ambele părţi au argumente şi contraargumente. Momentan nimeni nu pierde, nimeni nu câştigă… Asta îmi provoacă o sumedenie de incertitudini… dar mă ţine cu sufletul la gură, aşteptând deznodământul! Apar alte şi alte situaţii iar finalul devine din ce în ce mai îndepărtat… Poate în asta constă suspansul vieţii: în eterna luptă pe care o duc cu mine însămi… eterna luptă care se dă în mine! Sunt convinsă că în momentul în care procesul va fi câştigat de o parte sau de alta voi deveni o persoană liniară, banală… De asta am fugit toată viaţa şi nu o să mă las învinsă tocmai acum… aplatizată de societatea în care trăiesc…

…NU!

Confuzie

Nu ştiu ce să mai spun… Nu ştiu ce să mai cred… Sunt în plin proces de analizare…

Sunt persoane în jurul meu care mă consideră transparentă, care pot duce fiecare gând al meu acolo unde vor ca poveste… Asta îmi spune că sunt o persoană deschisă… că pot să exprim exact ceea ce simt şi ceea ce sunt…

Pe de altă parte, intervine aceeaşi mască de care tot încerc să scap de mai bine de un an jumate… Este o mască capricioasă, iar uneori aş putea spune chiar iluzorie! Ba am impresia că am scăpat de ea… ba se manifestă mai pregnant ca niciodată! Cred că până la urmă e vorba de atitudine… de ceea ce cred eu… În mine totul ar trebui să se întâmple aşa cum vreau eu… Sunt singura care poate schimba ceva… sunt singura care am puterea şi voinţa să mă schimb… Nu de tot, bineînţeles! Pentru alte persoane, în schimb, par o enigmă… Asta mă face să mă simt bine… să mă simt specială… Sunt persoane care nu găsesc explicaţii pentru acţiunile sau concepţiile mele, şi asta fără să creadă că nu sunt normală… Pur şi simplu sunt EU… aşa cum sunt… UNICĂ: cu propriile concepţii, cu propriile gusturi…

Am încercat să fug de mine o zi…două…trei… dar după foarte multe încercări, eforturi… am ajuns la concluzia că acest lucru nu e posibil… nu poţi fugi de propriile probleme, de propriile calităţi şi/sau defecte… Pur şi simplu trebuie să ne acceptăm aşa cum suntem…

Tot ce trebuie să fac, însă, este să am mereu un răspuns pregătit pentru fatidica întrebare: "DE CE?"… Oricât de mult am încercat să fug de întrebarea asta, mi-am dat seama că e o greşeala… că totul nu este decât un ajutor… o simplificare în descoperirea mea…

Sfârşit de poveste

Orice are un început trebuie să aibe şi un sfârşit…
Sfârşit de poveste… vise, dorinţe, speranţe… toate devenite realitate… În ultimii doi ani de zile, viaţa mea s-a schimbat foarte mult, a luat o întorsătură foarte frumoasă…

Am învăţat multe lucruri, pe care nu are rost să le înşir aici… Au fost momente de neuitat… am petrecut clipe minunate alături de persoane deosebite… am socializat cu oameni de toate vârstele, de la copii de 3 ani până la bătrâni de 60 şi ceva… Mi-am făcut foarte mulţi prieteni…

Totul înseamnă o mare familie pentru mine… O familie cu care îmi petreceam timpul de două ori pe săptămână, uneori şi mai des… O familie pe care o să o apreciez întotdeauna şi la care mă voi întoarce de fiecare dată, mai devreme sau mai târziu…

Toti imi spun ca nu e un sfarsit, ci un nou inceput… Dar ca inceputul sa aibe loc trebuie mai intai sa existe un sfarsit… Se termina ceva pentru a face loc altor evenimente sa se intample…

Acesti doi ani au fost cei mai frumosi din viata mea si nu am sa-i uit niciodata!

Început

Tot Yahoo360-ul a ajuns aici…

Între timp, exact: un nou început! Noi prieteni, pe care nici nu îi cunosc măcar… noi întâmplări… un nou oraş… numai noutate în jurul meu…

Pe de altă parte, vechi legături care devin din ce în ce mai puternice în cazul unora, sau se degradează de tot, în cazul altora… Amintiri, amintiri… Retrăiri… Evident, eu… cu asta mă hrănesc, din asta sunt facută… Nu pot să renunţ la lucrurile vitale pentru mine… Sunt lucruri pe care le iubesc… persoane de care nu m-aş despărţi pentru nimic în lume… Eu şi lumea în care trăiesc… Într-un cuvânt: socializare… În mai multe: provocare, ambiţie, vise, muncă… Din nou: EU!

Reach

Some dreams live on in time forever

Those dreams, you want with all your heart…

Exact când te aştepţi mai puţin, constaţi că visele tale devin realitate… Apar anumite întorsături de situaţie şi… pac! Ţi-ai văzut visul cu ochii!… Numai că… trec anii, trec lunile-n goană, şi-n zbor săptămânile trec, iar ţie ţi se pare că a trecut o veşnicie de când a avut loc minunea… Nu te mai leagă nimic de o anumită experienţă decât amintirile care rămân… amintiri care, însă, sunt din ce în ce mai îndepărtate, mai lipsite de emoţie… Te îngrozeşti atunci când nu mai poţi să regăseşti în tine fiorul minunii… Şi aşa ajung să mă tem de un singur lucru: că nu e adevărat, că totul nu e decât un vis din care s-ar putea să mă trezesc… Caut îngrozită amintiri scrise pe foi îngălbenite de vreme…legate într-o copertă plină de praf… praful timpului care a trecut în mod ireversibil…

And I’ll do whatever it takes

Follow through with the promise I made…

Put it all on the line…

What I hoped for at last would be mine!!

Într-un final regăsesc ceea ce caut cu disperare… Imaginea îmi apare clar în minte… revăd totul ca o derulare a unei poveşti cu prinţi şi prinţese… şi cu o zână bună care avea întotdeauna grijă de mica ei protejată… Mă cuprinde melancolia… nostalgia vremurilor demult apuse … Atunci fac orice e posibil şi imposibil ca să reînvii timpul poveştilor devenite realitate…

From that one moment in my life

I’m gonna be stronger…

Know that I’ve tried my very best

I’d put my spirit to the test…

Nu mai sunt copil...

Uitându-mă împrejurul meu şi analizând diferite situaţii, am realizat că îmi va fi dor de tot… de oraş, de teatru, de camera mea, de momentele petrecute cu mine, de mine… copil! Îmi va fi dor de tot… şi nimic nu poate schimba asta… Nimeni şi nimic! Ceea ce e mai crud e că timpul nu poate fi oprit în loc… timpul este ireversibil iar momentele astea nu se vor mai întâmpla a doua oară! E atât de trist să conştientizezi asta… Şi oricât de frumoasă va fi viaţa care mă aşteaptă la Bucureşti, nimic nu va mai fi ca acum!

Momentele astea nu se vor mai repeta… Copilăria mea s-a cam dus… Nu mai sunt copil, din păcate, iar lumea nu se opreşte în loc pentru atâta lucru… Nu mai pot să fug de responsabilităţi… nu mai pot să mă fac că nu văd problemele şi grijile din jurul meu… Dar singurul lucru în care încă mai pot să mă refugiez fără să mă condamne nimeni sunt visele mele! Visele pe care nimeni nu mi le poate lua… Visele pe care acum am puterea să le îndeplinesc fără să mi se mai pară absurde pentru că am puterea să decid asupra propriei mele vieţi şi pentru că… nu mai sunt copil!

Aş vrea să ţină mereu… Aş vrea să nu mă mai întorc niciodată! Mă tem de un singur lucru: că totul se petrece în vis… că totul nu e decât un vis din care s-ar putea să mă trezesc… Închid ochii şi mă întreb fără răspuns: da? nu? da? nu?

Optimism

..exact! Mai optimistă ca niciodată!

Ştii cum e… principiile, concepţiile le capeţi în urma unor anumite experienţe cu care, vrei-nu vrei, te-ai confruntat… Tocmai de-aia, în noaptea asta, mă simt mai optimistă ca niciodată pentru că am convingerea că miracolele chiar există!
Atunci când lupţi pentru visele tale… când îţi doreşti cu ardoare ceva, chiar dacă nu spui nimănui, ci păstrezi în tine, faci orice ţine de tine ca acea dorinţă să devină realitate… Dar ce ne facem cu cele care deja nu mai ţin de noi? Nu degeaba se spune că speranţa moare ultima… iar fără ea am fi complet singuri pe lume…
În momentul în care vezi că dorinţa capătă contur simţi că orice minune e posibilă! Şi aş putea să închei cu o replică dragă mie: "Noaptea asta nu putea trece fără tine!"

Visul unei nopţi de iarnă

E vântul.. A-nceput să viscolească! Ninge încontinuu şi viscoleşte! S-au certat fulgii cu vântul: vântul s-a supărat brusc pe fulgi, şi-i ridică din nou în văzduh… Îi trimite înapoi în cer… Nu ştiu de ce! În noaptea asta cerul s-a supărat pe pământ, şi pământul s-a supărat pe cer. S-au supărat rău de tot. E sfârşitul lumii!

De fapt, e prima zi din 2009 când ninge atât de frumos… cu fulgi mari şi deşi… Parcă toate visele oamenilor s-au transformat în fulgi şi vin toate-toate pe pământ în speranţa unor împliniri…

Şi mâine tot oraşul o să fie alb şi peste tot o să miroasă a mandarine… Mâine… Mâine totul o să mi se pară un vis… Visele tuturor oamenilor adunate într-unul singur… Zăpada… Un vis dintr-o noapte de iarnă!

Love is a battlefield

Slow down, you crazy child… You’re so ambitious for a juvenile… Dream on but don’t imagine they’ll all come true…

Afară e întuneric… înăuntru plouă… plouă cu pietre, cu bulgări de apă, cu bolovani… plouă şiroaie… Imensele picături vin peste mine şi încep să mă lovească fiecare pe unde apucă… numai că, de cele mai multe ori, sunt nimerite nişte locuri extrem de sensibile şi foarte puţin impermeabile…

Oamenii nu se pot sustrage stihiilor naturii.. nu există niciun adăpost suficient de puternic încât să îi protejeze de toate loviturile…

Wishing, hoping, chasing shadows… Did I see your face somewhere in the crowd?!

E frumos să construieşti… vise… iluzii… planuri… Numai că nu poţi şti niciodată de la început CÂND se va termina construcţia, chiar dacă îi fixezi un timp-limită, şi DACĂ se va termina… Iar uneori ai chiar nenorocul să descoperi că ai achiziţionat nişte terenuri acoperite cu nisipuri mişcătoare şi că tot ceea ce încerci să clădeşti acolo, este înghiţit din anumite motive pe care le cunoşti sau nu… Partea cea mai grea însă o constituie renunţatul… poţi să îţi dai seama că nu vei reuşi niciodată să îţi vezi înălţate visele, iluziile, planurile, sau poţi să te încăpăţânezi să le aduci la viaţă… însă nu garantează nimeni reuşita proiectului…

Când peste un astfel de şantier se abate o ploaie torenţială precum cea descrisă la început, de cele mai multe ori, dacă nu ai asigurare, te prăbuşeşti şi pierzi tot…

…numai că eu, de la o vreme, m-am apucat de învăţat… învăţ cum să îmi construiesc o uriaşă umbrelă rezistenţă la toate intemperiile ca să îmi apăr atât teritoriul, cât şi visele, iluziile, planurile… E un pic cam alarmant faptul că începe să îmi iasă… că prinde contur… e un fel de vaccin… Pe scurt: încep să devin imună!!

It would help me to know… Do I stay in your way or am I the best thing that you’ve had?

De ce?... Reguli!

Stau uneori şi mă întreb cum iau naştere regulile… E vorba de o consultare în prealabil cu oameni sus-puşi pentru a stabili ce trebuie să respectăm şi ce nu? Sau regulile apar în urma unui cod moral nescris al societăţii pe care îl respecăţi sau nu? … Nu ştiu. Şi continui să fiu nedumerită… Nu mi se pare normal să urmez nişte reguli create instantaneu de persoane complet neautorizate atunci când nu le convine ceva… Pentru că asta e realitatea în care trăim uneori… Şi dacă nu ştii cum să manevrezi situaţia ai strălucita şansă de a fi călcat în picioare sau de a ajunge în faţa conducerii cu "dosarul" murdărit…

Înainte de a face ceva, întrebaţi-vă dacă merită!