Viaţă!

Când îţi pierzi visele... oricând poţi găsi altele pe care chiar poţi să le duci la bun sfârşit şi care să îţi ofere satisfacţie. Open up your eyes... sunt multe lucruri frumoase în jurul tău!


Când pierzi persoanele dragi din jur, mulţumeşte cui vrei tu că au făcut parte din viaţa ta... că le-ai cunoscut şi că au marcat o perioadă. Sfârşitul e un nou început.


Când eşti plin de vicii, oricând poţi să o iei de la capăt cu un mod de viaţă care să te mulţumească.


Uită-te în jur. Cu siguranţă vei găsi oameni care să valoreze la fel de mult sau poate chiar mai mult, fără să faci mereu comparaţii. Cu siguranţă sunt deja oameni care ţin la tine! Doar deschide bine ochii!! Viaţa poate fi frumoasă! Găseşte-i frumuseţea şi ţine minte: Sfârşitul nu-i aici!

Când necazuri te doboară

Şi prieteni n-ai să-i strigi

Ţine minte, sfârşitul nu-i aici!

Şi ce slăveai în taină

E ca şi cum nu-ţi explici

Ţine minte, sfârşitul nu-i aici!

Când oprit la o răscruce

Drumul nu ştii să-l prezici

Ţine minte, sfârşitul nu-i aici!

Când nu mai ai nici vise

Şi nu ştii cum să te ridici

Ţine minte, sfârşitul nu-i aici!

Când se-adună norii negri

Ploaia cade ca un brici

Ţine minte, sfârşitul nu-i aici!

Mângâiere n-ai, nu vezi acum

Mâini întinse de amici

Ţine minte, sfârşitul nu-i aici!

Pomul vieţii creste mândru

Unde spiritul e viu

Luminează iar salvarea

Cerul gol şi cenuşiu.

Când oraşele-s în flăcări,

Muşunoaie de furnici

Ţine minte, sfârşitul nu-i aici!

Şi când cauţi în zadar un om

Printre-atâtea mii de venetici

Ţine minte, sfârşitul nu-i aici!

Coduri!!!

Nu sunt de mult timp în Bucureşti, dar în cele câteva luni pe care le-am petrecut pe-aici am învăţat câteva [puţine, ce-i drept!!] expresii folositoare pentru uzul de zi cu zi. E un fel de "cum să te fereşti de...".

Şi avem:

1. "Dă un semn când eşti prin Bucureşti", cu varianta "Ne vedem când eşti în Bucureşti" înseamnă aproape întotdeauna "Ad calendas grecas!"... Şi asta nu a venit doar din partea unei singure persoane!!!

2. Când trimiţi un mail unui regizor, iar el îţi spune "Vino la spectacol şi vorbim după" înseamnă "Las-o baltă!"

3. Uneori, dacă întrebi cât durează o piesă de teatru, dacă ţi se răspunde "în jur de-o oră", nu te mira dacă ţine, de fapt, vreo trei ore!

Şi lista rămâne deschisă. Îi invit la colaborare pe toţi cei care ştiu şi alte lucruri de genul ăsta!

Despre dragoste...

Nu uita: lângă cel mai înalt punct al fericirii se află cea mai adâncă prăpastie a durerii.

Nu rupe firul unei prietenii, căci, chiar dacă îl legi din nou, nodul rămâne.

Nu iubeşti o femeie pentru că este frumoasă, ci este frumoasă pentru că o iubeşti tu!

În iubire se simte mai mult decât e nevoie, se suferă mai mult decât se cugetă, se visează mai mult decât se trăieşte...

Atinge steaua de neatins şi nu-i uita pe cei ce au crezut în tine!

Despărţirile au ceva din melancolia asfinţitului, o blândă strălucire care ascunde în ea avertismentul întunericului...

Învăţaţi să lăsaţi pe chipul vostru să înflorească un zâmbet. Este darul pe care îl oferiţi aproapelui, este darul pe care îl oferiţi întregului Univers!

Dorul e focul în care ard speranţele, dorinţele, durerile, iar cenuşa ce rămâne reprezintă amintirile.

Nu dispreţui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face niciodată soarele: să lumineze noaptea!

Loviturile vieţii nu sunt numai distructive, ci şi constructive; ca loviturile ciocanului în dalta unui sculptor priceput...

Unii oameni vin şi pleacă repede din viaţa noastră. Alţii stau o vreme, punându-şi amprenta pe inima noastră. După plecarea lor, nu vom mai fi niciodată aceiaşi.

Să ai curajul să rişti pentru adevărul din inima ta, dar să nu te minţi când îl asculţi.

Sigur că există şi dragoste la prima vedere, dar este întotdeauna bine să mai aruncăm şi o a doua privire.

Octavian Paler

Speranţa

"A-ţi pierde speranţa când circumstanţele nu o mai motivează e a nu fi avut-o niciodată şi, în orice caz, a nu fi reflectat niciodată la sensul ei. [...]

Pentru tot ce se opune speranţei din noi poate fi făcută vinovată lumea exterioară (istoria, stihiile, statul). Dar pentru pierderea speranţei nu putem învinovăţi pe nimeni. E o problemă personală care nu se reglează pe stradă, la sindicat sau la tribuna electorală. Se reglează în singurătate sau în prezenţa unui duhovnic. [...]

Nu speri fiindcă ai de ce, ci fiindcă nu ai de ce, în ciuda faptului că nu ai de ce. Speranţa nu e replica veselă pe care o dăm unei promisiuni. E mai curând felul omului credincios de a reacţiona la ocultarea promisiunii: e o adecvare la rău. [...]

A-ţi păstra speranţa în ciuda frigului nu e a te iluziona cum că frigul nu există. Continui să dârdâi. Dârdâi şi speri!"

Andrei Pleşu

Vezi tot articolul...

Trei feţe

Copilul râde:

"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"

Tânărul cântă:

"Jocul şi înţelepciunea mea-i iubirea!"

Bătrânul tace:

"Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"

Lucian Blaga

Gata!

"Gata! Ţi-ajunge!!"

Ştiu, am mai spus-o. De data asta o să se vadă. Nu ştiu dacă sunt crezută sau nu, nu mai îmi pasă. Am făcut prea multe greşeli ca să mai risc în continuare pentru nimic. Am avut de făcut mici modificări de mare importanţă. E deja timpul să trăiesc în prezent pentru mine şi pentru lucruri…să le numesc "pe bune"!

Welcome to the real world!

Următorul obiectiv: facultate! E timpul să fac ceva să primesc un loc bugetar. Mi s-a făcut o promisiune foarte frumoasă: la anu' pot să fac teatru…doar cu condiţia asta!

"Frankly, my dear, I don’t give a damn!!!"

"I swear I’ll never be hungry again!!"

N.B. Singurul post la care NU dau replică, oricare ar fi ea!

Amintiri, regrete...

Am revenit! Iniţial voiam să scriu despre ceva foarte frumos care mi s-a întâmplat de curând, dar am fost luată de val şi alte lucruri mai puţin frumoase au eclipsat totul!!

M-am gândit în ultima vreme … de ce ne facem vise dacă pe cele mai multe dintre ele nu le putem atinge? Poate greşesc… poate că n-am luptat suficient să le ating… Cu toate astea, poate e mult spus, dar momentan simt că mi-am ratat viaţa!

Toată viaţa am fugit de ideea de a sta închisă într-un birou, înconjurată sau îngropată în hârtii, într-o existenţă mediocră, iar acum mă îndrept vertiginos spre asta…

Nu pot spune exact de ce am ales Comunicarea. Poate pentru că am picat la teatru. Şi nu mai aveam alte opţiuni…

Trăim într-o lume în care trebuie să tragi cu dinţii de visele tale. Altfel e posibil să le pierzi pe parcurs, şi fiind luată de val, rămân pierdute… E un lucru foarte trist pentru că…

…uneori simt că mă sufoc, pur şi simplu!! Când mă apucă melancolia mă gândesc la toate planurile de viitor pe care le aveam în liceu dar care acum s-au estompat. Iar asta doare. De cele mai multe ori, în astfel de situaţii, spui: "Nu mă las până nu o să iasă aşa cum am vrut eu!!" Dar dacă îţi pierzi încrederea pe parcurs? Dacă nu e nimeni în jurul tău care să te susţină? Atunci de unde iei puterea necesară pentru a merge mai departe?

Şi măcar dacă ar fi doar asta… Vara asta am trecut prin atâtea dezamăgiri cât să îmi ajungă o viaţă întreagă! Dar şi eu la rândul meu am dezamăgit foarte multă lume în jurul meu, inclusiv familia. Aşa am pierdut tot suportul moral pe care îl aveam din partea lor… Am pierdut aproape tot!!

Dar… mi-a rămas în schimb prietenia a foarte puţini oameni, persoane pe care pot să le număr pe degetele de la o mână şi tot ar mai rămâne un deget liber… Singurul inconvenient este că dintre toate aceste persoane doar una este tot timpul prezentă. Pe ceilalţi trei i-am lăsat în urmă, la Brăila… Şi dacă încep acum să vorbesc despre asta mi-ar trebui vreo 20 de pagini…

Nervi

Mda... se pare că totul trebuie luat de la zero pentru a nu ştiu câta oară, inclusiv blogul. Vechiul blog de pe weblog.ro a luat-o razna pentru că, după ce siteul a fost în "întreţinere", s-a întreţinut, printre altele, şi cu ştergerea postărilor de pe blog. Postări pe care nu apucasem să le salvez oricum şi la care ţineam foarte mult, în ciuda faptului că relaţiile mele au fost afectate în proporţie de 90% după publicarea lor. Acum sunt în faza de căutări. Sper să mă prind curând cum funcţionează toată treaba asta!

Secţiune: CONCERT

Bucureştiul în ziua de 26 august. Am ieşit cu treabă, după prânz, prin oraş. Ce-mi fu dat să aud peste tot pe unde m-am dus?! Madonna, concert, deseară, scenă, albume, hituri, legendă… În autobuz, tramvai, metrou, pe stradă… Oamenii erau ca nişte raze. Toţi se îndreptau spre acelaşi centru: parcul Izvor. Vorbeau despre acelaşi lucru. Un subiect comun pentru toată lumea. Senzaţie.

Curioasă, m-am dus să văd ultimele pregătiri din parcul Izvor. Încă de la ora 17, oamenii au început să îşi ocupe locurile, fiecare după buget: pe iarbă sau pe locurile cumpărate cu sume cuprinse între 120 de lei pe gazon şi 800 de lei în zona VIP. Am hotărât că seara trebuie să trec pe acolo să văd ce se întâmplă. Doar Madonna era pe pământ românesc. Nu pot să spun că sunt o fană a cântăreţei, dar unele melodii chiar îmi plac la nebunie! Aşa că nu pierdeam nimic.

Ora 21:30: Încă se mai aud foarte încet ceva melodii înregistrate, în niciun caz Madonna. Am stat cu gândul că o să apară la un moment dat şi poate creşte şi volumul sunetelor. Mă aflam în faţa gurii de metrou Izvor.

Ora 21:50: Mă plictisisem de tot şi era cât pe ce să plec, când am auzit-o pe Madonna urând tuturor românilor adunaţi acolo "O seară bună!". Am zis că mai stau. Nefiind la curent cu ultimul album al divei, nu prea aveam ce să fredonez, dar mă lăsam purtată de ritm si de atmosfera de distracţie, chiar şi pe iarbă în afara gardului. Scena nu se vedea. Nu vedeam absolut nimic. În schimb, auzeam foarte bine. Am mai stat. Am mai stat. Am mai stat… Iată şi un hit cunoscut mie: "Candy shop".

Ora 23:00: Mă apropii de una dintre intrări în speranţa că o să am o vedere mai grozavă. Am fost surprinsă să văd cum oamenii care au plătit una dintre sumele menţionate mai sus părăsesc concertul unul câte unul, din ce în ce mai mulţi. Contrariată, am rămas să văd ce se întâmplă, nescăpându-mi însă distracţia. Între timp, printre altele: "Frozen", "La isla bonita", "Like a prayer”...

Ora 23:15: Surpriză: porţile se deschid şi întregii mulţimi de dincoace de gard îi este permis să intre în zona în care oamenii au plătit 120 de lei. Nu am ratat ocazia să o văd pe Madonna la câţiva zeci de metri de mine gratis. Chiar dacă showul a mai ţinut doar jumătate de oră, s-a meritat!!

Ora 23:45: Concertul se încheie cu "Give it 2 me" şi cu mesajul "Game over" pe toate ecranele. Atmosferă de distracţie dacă te lăsai purtat de muzică şi de ritmuri.

Nu pot să comentez decât în legătură cu publicul aflat pe gazon: toată lumea se distrează, aplaudă, dansează, se simte bine şi în acord cu energia Madonnei văzută undeva pe un ecran şi cu jocurile de lumini de pe scenă. Personal, a fost un concert care mi-a plăcut foarte tare şi care îmi va rămâne mereu în amintire. Un concert Madonna pe care l-am văzut şi gratis!

Vorbe, vorbe, vorbe... [Partea I]

Trec printr-o vreme de schimbări sensibile. Nu este lentul şi firescul drum pe care vârsta mea de obicei îl conturează imperceptibil, pentru ca înspre un sfârşit să se arate. Sunt cotituri brusc şi surprinzător trăite cotidian. Seismografele sensibilităţii le înregistrează în acelaşi timp fără să le prevadă. Mă lovesc şi mă deconcertează. Sunt mari variaţii de temperatură şi presiune emoţională; sunt acute accese de incandescentă inteligenţă; sunt dezolante zile de prostie incoloră.

Dar vine duminica. Ştiu eu? Aduceri-aminte din vremea liceului; obicei iremediabil contractat; dor neînfrânt pentru ceasuri de trândăvie? În ziua aceea nu pot să învăţ şi cu atât mai puţin să citesc. Şi atunci fug de acasă, caut tovărăşia oricui – dacă este gălăgioasă şi vulgară mai ales – sigur că aşa nicio clipă nu am să mă întâlnesc cu mine, sigur că nu am să am necazul niciunei nedumeriri. Fug de mine. Seara, acelaşi somn trudit, şi a doua zi începe egală, precisă, netulburată săptămâna.

La ce spui "iubire" şi emoţiei de ieri şi celei de azi, când ştii bine cât de nelafel sunt, cât de neasemănat te zguduie şi te neliniştesc? El, care lucrează în vorbe şi sunete, le simte păcatul. Viaţa rămâne doar în fapte mici, în gesturi uitate, în întâmplări simple. O păstrezi, dacă o păstrezi.

Este o vârstă dincolo de care dacă ai călcat, o uiţi şi înspre care din depărtarea anilor nu poţi privi decât fals şi falsificând.

Danţul pe sârmă trebuie să fie lamă subţire între viaţă şi moarte, fără artificiul plasei de siguranţă. Când saltul mortal încetează a mai fi dibăcie şi rămâne numai artificiu, spectacolul se prăbuşeşte huiduit.

Aventura. Nu e povestea închisă între legile posibilului şi cumpătată între nevoile verosimilităţii. Nu cunoaşte logica situaţiilor şi sărăcia intrigilor. Nu se sufocă între hotarele strâmte ale gradaţiei. Sare dezordonat şi viu în ritmul imaginaţiei, în artă singura creatoare. Siluieşte această stupidă şi şcolărească prejudecată a verosimilului, făurind adevăruri noi şi neuzate. Cu sânge şi nervi, cu muşchi mobili şi flexibili până la vaporizare, creează viaţă diversă şi proaspătă pe frânghii, trapeze, scări, inele, tăind pământul ca pe un imens laborator de gest inedit. O aventură este aproape un poem. E o metaforă. Chiar pe marginile – dacă mai există – dintre poezie şi poveste, distruge cu egală siguranţă realul imediat, îl depăşeşte, îl demască, îl descoperă în avarele sale ascunzişuri şi îl strigă de acolo nou, autentic, unic.

MIHAIL SEBASTIAN