Oglinda vremii: "Jurnal (1935-1944)"

          Evreu. Antisemitism. Cel de-al Doilea Razboi Mondial. Muzică. Teatru. Romane. Femei. Pe scurt: Mihail Sebastian. Mihail Sebastian văzut prin prisma jurnalului său, un adevărat material incendiar.

          Mihail Sebastian, pe numele său adevărat Iosif Hechter, a fost una dintre personalităţile culturale evreieşti ale Bucureştiului interbelic si nu numai. Nu crede în jurnalul lui deoarece nu i se pare normal să scrie doar pentru sine. Există momente în care se gândeşte chiar să îl distrugă, nebănuind că acesta va reprezenta opera sa capitală. Fără să vrea, jurnalul devine pentru el un loc de refugiu din faţa nebuniei istoriei. 

           Punctul de pornire al dramei lui Sebastian în ceea ce priveşte relaţia sa cu Nae Ionescu nu îl reprezinntă însă prefaţa romanului "De două mii de ani", ci faptul că diaristul "îl admiră pe omul de carte, dar nu-l urmează pe omul politic" (Eugen Simion). Mihail Sebastian este, pe rând, încântat, contrariat şi dezamăgit de Nae Ionescu deoarece acesta dă dovadă nesinceritate şi oportunism în discursurile sale politice, şi nu numai. 

            În general, relaţiile lui Sebastian cu personalităţile vremii sunt marcate de labilitatea lor politică. De exemplu, prietenia de 12 ani cu Mircea Eliade ia sfârşit în momentul în care acesta trece de partea legionarilor. Faţă de Camil Petrescu, Sebastian are o perspectivă schimbătoare, în funcţie de starea sa de spirit. Uneori îi acceptă chiar cu amuzament "camilismele", alteori este foarte iritat la auzul lor. Apar însă şi oameni cu care întreţine relaţii cordiale precum Nora Piacentini, Mircea Şeptilici şi Soare Z. Soare, care acceptă să îi pună în scenă "Steaua fără nume" sub pseudonimul Victor Mincu. 

            Pe lângă viaţa socială, Sebastian face adnotări şi despre viaţa lui personală, intimă. Cea mai lungă relaţie a sa, dar şi cea mai controversată, rămâne, fără îndoială, relaţia cu actriţa Leni Caler. Sebastian se dovedeşte a fi de asemenea un mare pasionat de muzică clasică. Deşi se autocaracterizează ca având o memorie muzicală "detestabilă", devine un foarte bun cunoscător al repertoriului marilor compozitori. 

             Jurnalul devine de asemenea şi un jurnal de atelier, făcând diferite însemnări despre un roman, "Accidentul", şi patru piese de teatru: "Jocul de-a vacanţa", "Steaua fără nume", "Ultima oră" şi "Insula", ultima rămănând însă neterminată. De aici reies chinurile scriitorului de a-şi definitiva aceste cărţi. 

              Jurnalul lui Sebastian este un exerciţiu involuntar de sinceritate. Voci, paşi, chemări... un om... o personalitate... un îndemn la lectură!