E ceva în mine inexplicabil. De câteva zile încoace. E ceva. Dulce. Frumos. Cald. Iubire. Multă iubire. Romantism. Gânduri. Doar gânduri.
Totul a fost declanşat de concertul Nouvelle Vague. Muzica. Ritmurile. Versurile. E ceva inexplicabil. Seara a culminat cu el, care aştepta cuminte la uşă, dornic de vorbă. De atunci, aş putea să iau pe toată lumea în braţe...
...şi simt lucruri cum nu am mai simţit de foarte mult timp. Am chef să fac ceva, dar mi-e frică. Nu ştiu rezultatul şi nu ştiu dacă vreau acum să mai risc. De fapt, eu risc tot timpul, mă afund, mă enervez, plâng, mă calmez, râd şi merg mai departe în altă nebunie. Doar că acum nu mai e aşa. Vreau să o îmbrac în ceva frumos. Să îi dau o formă pe care să o iubesc. O formă irezistibilă. Vreau să nu mai ajung prea devreme sau prea târziu. Vreau să ajung la timp. În miezul lucrurilor. Să savurez momentul. Încredere. Determinare. Curaj. Dezinvoltură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu