Lumină

Sâmbetele mele sunt norocoase. Am parte numai de lucruri splendide. Lucruri la care nu m-aş fi gândit. Suprize cu adevărat plăcute. Deşi încă aştept cu interes momentul când o să am cel mai mare şoc de pe lume. Atunci chiar o să-mi iau toată ziua liberă!

Îmi plac lucrurile astea. Sunt exact lucrurile pe care eu le iubesc. Lucrurile pe care eu le caut de-a lungul vieţii mele. Oamenii îmi critică stăruinţa cu care le caut, dar nici nu sunt în stare să înţeleagă satisfacţia pe care o simt atunci când le găsesc. „Satisfacţie” nu traduce exact ceea ce simt, dar se apropie cel mai mult.

Faptul că existenţa mea produce un dram de dor în vieţile oamenilor cu destinul cărora m-am intersectat, dar la care a trebuit să renunţ mai mult sau mai puţin voluntar şi pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp mă face să mă simt specială. Îmi dă încredere, dar nu mă face o încrezută. Mi se demonstrează astfel că eu nu trăiesc degeaba, că sunt în stare să produc emoţii, ca să nu mai vorbesc de emoţiile care îmi sunt produse MIE.

Sunt în stare să las urme. Nu trec printre oameni ca gâsca prin apă. Mă „lipesc” de ei şi rămân acolo, lipită. Sunt o mică Ana. Sau chiar o Ana care a mai crescut.

M-am rupt de o familie şi am dat de alta – una modernă. Nu pot să spun că nu îmi place, dar e genul de familie în care membrii mănâncă pe unde apucă şi la ce oră apucă, dacă mai apucă. Dincolo, masa se ia în familie. Chiar dacă îi iubeşti sau îi urăşti, stăm cu toţii la aceeaşi masă, dar nu şi de aceeaşi parte a mesei. Dacă ar fi fost o masă rotundă, ar fi fost ideal, deşi mi s-a demonstrat de nenumărate ori că unghiurile dispar pe nesimţite.

Am plecat de la sâmbătă şi am ajuns la masă. Postul ăsta are destul de multe alegorii, dar nu chiar complet indescifrabile. Ideea rămâne aceeaşi: mi-e dor de voi. Un dor nebun. Nu mă mai satur. Nu fac foarte multe lucruri ca să nu vă sufoc, în primul rând, şi – în al doilea rând – tocmai ca revederile să fie mult mai intense. Şi sunt. Mă bucur enorm când vin eu pe acasă sau când treceţi voi să mă vizitaţi în noua mea locuinţă. Definitivă sau provizorie. Îmi înseninaţi ziua, seara, săptămâna, iar sufletul meu se încarcă cu Bine, cu lumină. Vă mulţumesc pentru toate astea şi vă aştept rând pe rând.