Duminică, 18 octombrie 1936
29 de ani de viaţă. Îi primesc nici bucuros, nici trist - cu conştiinţa că mai am unele lucruri de făcut, pentru care sunt obligat să trăiesc. Încolo, nimic. Dar am făcut serioase eforturi pentru a primi ziua asta cu oarecare solemnitate, ca pe o zi fastă. Am atâta nevoie să îmi creez mici superstiţii prevestitoare de bine. (...) Încep un an nou de viaţă - dar îmi este oare dat să mai încep cu adevărat ceva?
Luni, 18 octombrie 1937
Şi împlinesc astăzi 30 de ani.
Miercuri, 18 octombrie 1939
32 de ani. Mă simt bătrân, urât, uzat. Nu-mi face nicio plăcere să mă uit în oglindă. Mi-e uneori silă de omul ăsta, palid, cu ochii vineţi, cu o chelie care se accentuează şi totuşi cu încă nu ştiu ce aer de tinereţe ostenită. Încerc să nu mă gândesc la viaţa mea - nici la cea care a trecut, nici la cea care vine. E un sentiment de inutilitate care mă disperează şi pe care vreau să-l ocolesc, să-l uit.
...Să te predai ploilor şi vânturilor, să te supui nopţii care vine, să te pierzi în mulţimea care trece, nimic mai odihnitor. Nu voi încerca să îmi mai caut drumul, care duce spre mine. Dar nici nu pot aştepta să se desprindă din neant zări care încă nu se văd. Disperarea e un entuziasm, pe care l-am reprimat din vreme, ştiind cât de apăsător este într-o sensibilitate de evreu. Nu mă voi întoarce la nălucile de care m-am despărţit. "Seara cea mare" vine? N-are decât. Dar până va veni, îmi rămâne un lung sfârşit de zi pentru ceea ce am iubit şi încă iubesc.
...66 de ani nu se pot suprima cu o plecare... (1907-1945)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu