Vreau

Sunt tristă. Nimic nu îmi convine. Am nevoie de oameni cu care să vorbesc încontinuu. Cum închid ochii, îmi revin în minte imaginile de aseară. Atât de aproape. Atât de prost ce pot să stau la capitolul "Socializare". Varză. Cred că am mai ratat o posibilitate în seara asta, dar nu aş putea să trec prin două eşecuri unul după altul. 

Nu mai suport să fiu singură şi dezechilibrată. Fac lucruri nebuneşti şi nu e bine. Am făcut deja o mulţime. E timpul să mă opresc până nu ajung la greşeala capitală. Am nevoie de tine. Ajută-mă să mă regăsesc. Să fiu din nou eu însămi în orice moment. Să zâmbesc cu toată inima. 

Mi-am descoperit doza de narcotic zilnic, dar aseară s-a terminat. Următoarea doză s-ar putea să o primesc pe undeva prin noiembrie. Şi eu ce fac până atunci? Să vedem... Ar trebui să merg la facultate, la serviciu şi la alte spectacole. 

De azi-dimineaţă, mă gândesc încontinuu la un lucru: vreau să ningă. În mod normal, frigul crunt nu e tocmai pe placul meu, dar de astăzi, am un dorinţă aproape nebună de a fi din nou un copil cu căciuliţă, mănuşi şi fular. Să alerg prin nămeţii de zăpadă de pe drum sau de prin parcuri. Să ne batem cu zăpadă. Să fac un om de zăpadă. Să mă dau cu sania. Să fac îngeraşi în zăpadă. Să patinez în aer liber şi să înceapă să ningă. Să mi se aşeze fulgii pe nas, pe gene. Să îmi intre zăpadă în cizme şi să se topească acolo şi apoi să simt cum mă scutur de frig. Nu mai vreau să fie doar o iarnă în care stau în casă, la căldură, cu nasul lipit de geam, admirând fulgii de nea, sau să înjur în fiecare dimineaţă când merg la muncă frigul care mă face să mă îmbrac atât de gros încât mă mişc în reluare. Vreau o iarnă ca în poveşti. Cu poveşti spuse la lumina galbenă a veiozei - şemineu nu avem - în timp ce viforul suflă cu putere afară. Vreau să adorm ca un copilaş, să mă ţii în braţe şi să mă mângâi pe păr. 

E atât de dureros de imposibil uneori.