Bucureşti, mon amour!

De aproape cinci ani de zile, îmi ofer dragostea frumoasei capitale a României. O laud în stânga şi-n dreapta... vin cât pot de des fără să îmi pese cu cine trebuie să mă bat pentru asta... şi multe altele.

Drept mulţumire pentru iubirea mea neţărmuită, scumpul meu Bucureşti mă răsplăteşte în felul următor:

1. Cuprinsă de poftă, caut un Chupa Chups de-mi vine rău! Păcat. Rămân cu dorinţa. Şi încă mă întreb cum e posibil ca ditamai Carrefour-ul să nu aibă o amărâtă de acadea!

2. Mă grăbesc spre un interviu. Am alocat o oră înainte de momentul în care prezenţa mea era esenţială. În ora respectivă, trebuia să ajung de la Mircea Vodă până în Berthelot, la Radio. Super. Mă urc în primul 385 care apare. Ajung la I.C. Brătianu. De acolo şi până la Piaţa Unirii e distanţa echivalentă cu lungimea magazinului Unirea. Super. Un drum pe care, pe jos, îl parcurgi în cinci minute. Ceea ce nu ştiam era că la ora 13.30, cu autobuzul timpul alocat acelei mici porţiuni ajunge cu nonşalanţă la 20 de minute, provocându-mi palpitaţii. Cu chiu, cu vai, ajung la Izvor. Cobor şi o iau la pas cavalereşte pe Schitu Măgureanu. După ce am traversat Cişmigiul, mă uit la ceas şi stupoare! Mersul pe jos îmi ocupase doar 10 minute pe o bucată destul de lungă! Concluzia acestei întâmplări superbe de-a dreptul a fost: Bucureştiul e minunat! RATB-ul, nu! Acum înţeleg de ce unii oameni vin şi pleacă pe jos indiferent de distanţa parcursă!

Bucureşti, je t'aime!