Oameni

Ieri, după ce cobor din înghesuiala unui 123, mă aşez recunoscătoare pe canapeaua moale din staţie. În dreapta mea, exact lângă mine, un bătrân. În stânga, la distanţă de 15 cm, un tânăr de vreo 25 de ani. Între noi - un ziar.

La un moment dat, apare o domnişoară cu iubitul de mână şi cu o îngheţată de la Mc într-un borcan de plastic cu capac. Împinge în sictir ziarul în bietul băiat, se aşază zgomotos, între noi nerămânând decât un amărât spaţiu de vreo 8-9 cm.

Cu îngheţata într-o mână şi cu capacul în alta, tânăra damă îşi strigă cavalerul, spunându-i pe un ton ce denota o fermitate extraordinară:

- Nu stai jos? Hai că ai loc! Hai, aşază-te!!

Spre uşurarea tuturor celor patru persoane de pe bancă, tipul refuză.

În continuare, domnişoara mi-a dat răspunsul la o întrebare care mă chinuia de 10 minute. Înciudată că nu avea cum să îşi mănânce îngheţata, decide să îşi elibereze o mână, aruncând capacul...sub canapea!!! Cu toate că, la 2 metri distanţă era un coş de gunoi verde şi extrem de vizibil.

De ce s-au pus băncile alea atât de confortabile în staţie?

Ca să aruncăm gunoiul sub ele...

Autobuzul ăla parcă încerca să mă scoată din sărite, pentru că, 3 minute mai târziu:

- Iubi...

Tăcere.

- Iubi...

- Da?

- Să-mi spui când vine autobuzul să arunc paharul la coş!

De ce nu-l pui tot sub bancă?

Linişte!