Zilele trecute s-au întâmplat nişte lucruri foarte frumoase, care m-au făcut să îmi dau seama că nu mai sunt copil. Că am crescut, că m-am maturizat, că am devenit mult mai responsabilă. Oamenii au început să aibă încredere în mine. Suport mult mai uşor lucrurile care nu îmi plac, încercând să înţeleg de ce se întâmplă aşa şi nu cum vreau eu. Încet-încet, încep să înţeleg de ce oamenii se comportă într-un fel şi nu în altul.
Dar toate lucrurile astea se învaţă şi în urma unor experienţe plăcute sau - de cele mai multe ori - mai puţin plăcute. Tot nu mă simt încă în stare să descriu aici, în modul meu ironic, ceea ce s-a întâmplat acum vreo două săptămâni. Dar stresul de atunci este încă prezent şi în continuă ascensiune.
***
Astăzi e 13. E normal. Aveam aşteptări frumoase de la ziua asta. Ştiam ce am făcut şi ce sunt în stare să fac. Sună ciudat - dacă aş evita aluziile, ar fi aproape un şoc pentru cititori - dar este unul dintre cele mai frumoase lucruri din viaţa mea din ultima vreme. Pentru care lucram cu o plăcere nebună. De care nu mă mai săturam. Dar exact atunci, m-am blocat. Pur şi simplu. Iar momentul s-a dus.
Simt fizic toate problemele. Am ameţeli, senzaţii de vomă şi dureri îngrozitoare de cap şi stomac. Cu cât îmi fac mai multe griji, cu atât durerile sunt mai mari.
***
Dar azi, în această mirifică zi de 13, un lucru superb s-a întâmplat. O expresie rostită la începutul zilei. O expresie ce îmi trezeşte amintiri pe care încerc să le reprim pentru că sunt dureros de frumoase. "Pour épater les bourgeois..." Sebastian. Teatru. Oameni dragi. Atmosferă de poveste. Oglinzi. Lumini. Muzică în surdină.
...vremurile de altădată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu