duminică, martie 28

Curaj

Întrebare care pe mine mă macină demult: cât timp aţi stat în cumpănă în ceea ce priveşte viitorul vostru? Am ajuns cu toţii aici pentru că ne doream asta cu adevărat?

Eu am să fiu sinceră: nu. Cel puţin eu, nu. Toată viaţa am visat să fac teatru. Nu m-am pregătit decât pentru asta şi... am picat cu graţie încă din prima etapă. Nu îmi este foarte uşor să vorbesc despre asta. De fiecare dată se redeschid amintiri dureroase şi vise pe care viaţa m-a obligat să le îngrop. Sau poate nu am ştiut eu să lupt suficient de mult.

Am fost mult timp împotriva acestei facultăţi. Calendaristic, puţin, dar subiectiv, foarte mult: două luni. Mă duceam din obligaţie. Asta până am intrat "în pâine"... şi am avut surpriza să întâlnesc un profesor foarte drag mie, din păcate doar pentru primul semestru: d-l prof. univ. dr. Mihai Dinu, al cărui curs se numea "Istoria comunicării".

A fost primul om care m-a învăţat să iubesc facultatea în care sunt prin ceea ce preda. La cursul dumnealui am ascultat o tonă de informaţii despre lucruri care îmi fac o deosebită plăcere: cultura ebraică... literatura veche... chiar şi teatru! Studenţii care l-au apreciat şi îl apreciază în continuare cu adevărat, cu siguranţă nu au uitat despre metoda lui de predare: numele autorului, anul naşterii şi morţii sale, câteva lucruri despre viaţa personală, câteva lucruri despre prietenii şi rudele lui, informaţii despre cărţile scrise (titlul, anul şi locul apariţiei) - toate astea într-o paranteză delicioasă! Păcat că nu ne mai onorează cu prezenţa şi cultura lui cu adevărat vastă şi semestrul acesta!

Pe lângă domnul Dinu, sunt suficient de multe alte minţi luminate pregătite să vă lumineze anii pe care îi aveţi de petrecut în cadrul facultăţii. Plus prieteniile superbe care se pot lega. Plus distracţia pe cinste. Plus...plus...plus...

Concluzie: dacă aţi ajuns aici din greşeală, nu cădeţi în depresie. Paharul are întotdeauna două părţi. Trebuie privită doar cea care mai poate să vă potolească setea!

joi, martie 25

Oare?

Ce vreau? Nu ştiu.
Vreau să fiu invizibilă pentru un timp ca să pot să mă hotărăsc ce vreau.
Nu vreau să dispar.
Vreau doar să mă retrag un pic.
Un pic acum. Un pic săptămâna trecută. Un pic acum două săptămâni.
E doar un pretext.
Un pretext ascuns sub prelungire ca să pot să stau cât mai mult timp retrasă.
Plictiseală.
Nu sunt de acord cu ea.
Şi cu toate astea, ce simt acum?
E lipsă de interes pentru anumite lucruri din jurul meu.
Interes crescut pentru lucruri a căror valoare nu o cunosc.
Exact pe invers.
Acord cu lumea?
Nu ştiu ce să spun.
Vorbim.

luni, martie 22

De prin lume adunate...

A thing of beauty is a joy forever! (Keats)

Un îndrăgostit e un om care vrea să fie mai amabil decât poate. Iată de ce toţi îndrăgostiţii sunt ridicoli. (Chamfort)

Să încerci să schimbi caracterul unui bărbat este pur şi simplu o pierdere de timp. (Regina Elisabeta a II-a)

Experienţa este numele pe care fiecare îl dă propriilor greşeli. (Oscar Wilde)

Un prost care nu spune niciun cuvânt nu se deosebeşte cu nimic de un savant care tace. (Molière)

Pentru a găsi persoana potrivită trebuie să te afli la locul potrivit, în momentul potrivit şi să fii pregătit pentru asta. (Jessica Alba)

Nu voi fi un om obişnuit pentru că am dreptul să fiu extraordinar. (Peter O'Toole)

Farmecul: un fel de a ţi se răspunde da, deşi nu ai pus nicio întrebare. (Albert Camus)

Să iubeşti pe cineva înseamnă să consimţi să îmbătrâneşti alături de acea persoană. (Albert Camus)

Preţul tinereţii la bătrâneţe creşte. (Proverb turc)

În viaţă ţi se oferă de mai multe ori "a doua şansă" şi trebuie să ştii să profiţi de fiecare dată. (Jude Law)

Adevăratul anotimp al iubirii e atunci când credem că numai noi putem iubi, că nimeni n-ar fi putut vreodată iubi astfel înaintea noastră şi nimeni nu va mai iubi la fel după noi. (Goethe)

Secretul succesului este abilitatea de a trece de la o greşeală la alta fără să îţi pierzi entuziasmul. (Winston Churchill)

Orice tânăr este frumos pentru că fiecare tânăr are în el o comoară a posibilului. (Mariana Marţian)

Nu fi trist că nu ai fost remarcat. Fii trist dacă n-ai făcut ceva remarcabil. (Confucius)

Trebuie să trăieşti, nu doar să exişti! (Susan Sarandon)

Nu există pe lume nimic mai preţios ca prietenia adevărată între un bărbat şi o femeie. (Liviu Rebreanu)

Viaţa toată e un lung şir de neîntrerupte deziluzii, o luptă crâncenă între vis şi realitate. (Liviu Rebreanu)

Numai o pasiune puternică, unică, nezdruncinată dă preţul adevărat vieţii. (Liviu Rebreanu)

vineri, martie 19

Punct de fierbere


All my life I've been waiting
For you to bring a fairytale my way
Been living in a fantasy without meaning
It's not okay, I don't feel safe
I don't feel safe...

Left broken empty in despair
Want to breathe, can't find air
Thought you were sent from up above
But you and me never had love
So much more I have to say
Help me find a way

And I wonder if you know
How it really feels
To be left outside alone
When it's cold out here
Well maybe you should know
Just how it feels
To be left outside alone


I tell ya..
All my life I've been waiting
For you to bring a fairytale my way
Been living in a fantasy without meaning
It's not okay, I don't feel safe
I need to... pray

Why do you play me like a game?
Always someone else to blame
Careless, helpless little man
Someday you might understand
There's not much more to say
But I hope you find a way

Still I wonder if you know
How it really feels
To be left outside alone
When it's cold out here
Well maybe you should know
Just how it feels
To be left outside alone
To be left outside alone

I tell ya...
All my life I've been waiting
For you to bring a fairytale my way
Been living in a fantasy without meaning
It's not okay, I don't feel safe
I need to pray


luni, martie 15

Anunţ

Aşteptând un 34 care se lăsa aşteptat mai mult decât trebuia, mi-au cazut ochii pe un anunţ, lipit în staţie: "Electrician - execut lucrări de electricitate".

Sunt singura care credea că poate să mă şi coafeze?!

duminică, martie 14

Tsunami


Cine a spus că Bucureştiul îţi oferă foaaaarte multe posibilităţi, mare dreptate a avut!! Cine a spus că trebuie să fii în Japonia anului 2004 ca să experimentezi un tsunami? Şoselele din Bucureşti şi viteza trecută cu mult de limita regulamentară aduc totul la tine acasă.

În seara asta, mă întorc eu frumos de la teatru şi stau cuminte la semafor într-o intersecţie destul de mare, aşteptând culoarea verde. Ţinând cont de lacul imens în care s-a transformat capitala după întârziata (şi ultima, sper) zăpadă din martie, m-am poziţionat decent la 1 metru jumate de asfalt ca să evit un eventual program de spălare automată a blugilor. Şi... am un adevărat şoc: o maşină nu tocmai luxoasă trece cu o viteză infernală prin cea mai mare baltă de pe carosabil şi ridică apa în slăvi transformând-o într-un veritabil tsunami de mai mult de 2 metri, care, surprins de gravitaţie, alege să clacheze exact deasupra mea.

Dragi studenţi, cine a spus că avem nevoie de cazare pentru a ne oferi minunata oportunitate de a ne purifica trupurile din cap până-n picioare, când putem face asta din iarnă în primăvară si din toamnă în iarnă, gratis şi chiar în centrul Bucureştiului?

P.S. Postarea asta trebuia să apară acum câteva zile dar blogspot-ul s-a încăpăţânat să îmi refuze opinia!

miercuri, martie 10

Vis de demult

În ciuda faptului că mă duc la facultate doar de trei ori pe săptămână, am ratat zilele de luni şi marţi. De ce? Simplu: pentru că nu am avut tocmai cea mai bună stare de spirit. După extrem de mult timp, m-au apucat nostalgiile vremurilor trecute. Am depănat amintiri timp de două zile jumate, singură sau cu prietenii la o cafea, până azi, când mi-am dat seama că nu am mai ieşit cam de multişor pe-afară.

După o căutare insistentă în imaginaţia mea, m-am hotărât să mă îmbrac cu blugii de acum doi ani. Spre marea mea satisfacţie, încă am mai intrat în ei. Şi chiar dacă erau pe punctul de a se rupe într-un loc nu tocmai decent, m-au suportat cu stoicism. Am făcut o "trecere" în revistă a felului în care arăt şi, mulţumită de rezultat, am înfipt căştile mp3-ului în urechi şi am plecat în peregrinări.

Şuvoiul de amintiri din ultima perioadă mă îndrepta spre un drum nu tocmai pe lista obiectivelor mele! Purtată de paşi inconştienţi, am ajuns în locul în care nu trebuia să fiu: un parc mic, îngheţat, cu risc destul de mare, intelectual vorbind. Mă instalez frumos pe o bancă, hotărâtă să analizez unul dintre lucrurile care m-a frământat cel mai mult zilele astea.

Primul post de pe blogul ăsta se numeşte "Teatru - întotdeauna şi pentru totdeauna". Între timp, lucrurile s-au schimbat: oamenii din jurul meu, oraşul în care trăiesc... mă rog. Nu stau să fac o expunere patetică a vieţii mele acum. Am aflat destul de multe lucruri despre teatru. Am încercat să mă trag un pic deoparte să îmi dau seama dacă încă mai vreau să fac asta. O perioadă am ajuns la concluzia că trebuie să mă retrag, să încetez cu încăpăţânări nefondate. Exact în momentul ăla, am găsit un loc pentru practică absolut superb: în teatru! Am spus: ok, rămân "în spate". După ce de-a doua concluzie, o prietenă mi-a sugerat nişte cursuri de teatru pe care şi ea le frecventează. Pentru că erau gratuite, m-am gândit că nu pierd nimic. Mă duc să văd despre ce e vorba. Cu timpul, am ajuns să le iubesc. Momentul oportun ca aceste cursuri să capete un preţ. Prinsă deja în mirajul lor, n-am mai putut sã renunţ.

Acum, ies un pic din rând şi mă întreb: este ceea ce vreau cu adevărat?
  1. NU → de ce nu renunţ? Atunci cum rămâne cu visele mele? Nu de-aia le fixăm? Ca să luptăm pentru ele? Dar de ce nu mai simt ce simţeam înainte? Pentru că am fost dezamăgită. Nu pot să-l păstrez doar ca pe un hobby? Ba da.
  2. DA → în cazul ăsta, ar trebui să lupt al naibii de mult. Şi nu fac asta? Nu ştiu. Mai vreau să fac asta? Mai găsesc suficiente resurse în mine ca să mă dau din nou cu capul de toţi pereţii?

"Nu voi aţi ales teatrul. Teatrul v-a ales pe voi. Şi dacă nu sunteţi buni pentru asta, tot el e cel care vă va da afară."

Nu mă simt confortabil să vorbesc despre asta, aici, în vãzul tuturor. Am să mai spun însă un singur lucru. De curând am văzut "Nine". Pentru mine, marcant. Guido Contini, aproape un alter-ego şi aproximativ aceeaşi întrebare pusă după o pauză de doi ani: "Ce trebuie să fac în viaţă? Ce vreau de la ea? Sunt bun în industria filmului, sau mă las de meserie?"


Dacă găsesc răspunsul, I'll let you know!

marți, martie 9

Frânturi de suflet

Dacă m-am jucat cu gândul sau cu fapta, dacă am iubit sau m-am amăgit iubind, dacă m-am bucurat sau m-am întristat a fost doar vina mea!Şi dacă n-am făcut nimic din toate acestea, înseamnă că viaţa s-a scurs pe lângă mine fără să mă bage în seamă. Dar cine-şi lasă anii să treacă fără a-i întoarce şi pe o parte şi pe alta?!

A fost lacrimă şi dor, vis şi speranţă, ploaie şi soare, lumini şi umbre! Amestec de nebunie clădită pe încrederea că, într-o zi, izvorul la apele căruia ne-am ostoit setea de iubire feciorelnică va străpunge zidurile tăcerii şi ne va reuni pentru totdeauna într-un cântec de toamnă plin de înţelepciune...

Ultimele replici anunţau sfârşitul spectacolului; în faţa măreţului public ne închinam respectuos, luând cu noi savoarea împlinirii de-a fi admiraţi şi aplaudaţi. Buchete de flori şi de zâmbete, priviri curtenitoare şi aplauze îndelungi strângea fiecare dintre noi şi le depozita cel mai adesea într-un colţ al inimii ca hrană pentru mai târziu. Aceasta era adevărata şi imediata răsplată a muncii noastre. Şi asta nu era puţin.

Era un fel de poezie a vieţii străbătută de fire aparent neînţelese la care nu au acces multe persoane. Simţeam că intru într-un carusel vrăjit din care aveam să nu mai ies mulţi ani de atunci încolo! Nebănuit carusel, magie curată!

Mă întrebam: oare de ce repeta acelaşi lucru de fiecare dată: "Să nu pleci! Nu vei pleca, nu?!" Nu, nu aveam de gând să plec nicăieri.

Dacă vântul va mătura în drumul său mizeria lumii lăsând cărări lustruite de aburul pământului cald, atunci pomii vor râde în floare încurcându-mi mersul grăbit prin ninsoarea înmiresmată.

Hai să dăm dovadă de maturitate, fără a scăpa din mâini iubirea noastră, pe care am clădit-o în timp cu multă migală!