Dacă m-am jucat cu gândul sau cu fapta, dacă am iubit sau m-am amăgit iubind, dacă m-am bucurat sau m-am întristat a fost doar vina mea!Şi dacă n-am făcut nimic din toate acestea, înseamnă că viaţa s-a scurs pe lângă mine fără să mă bage în seamă. Dar cine-şi lasă anii să treacă fără a-i întoarce şi pe o parte şi pe alta?!
A fost lacrimă şi dor, vis şi speranţă, ploaie şi soare, lumini şi umbre! Amestec de nebunie clădită pe încrederea că, într-o zi, izvorul la apele căruia ne-am ostoit setea de iubire feciorelnică va străpunge zidurile tăcerii şi ne va reuni pentru totdeauna într-un cântec de toamnă plin de înţelepciune...
Ultimele replici anunţau sfârşitul spectacolului; în faţa măreţului public ne închinam respectuos, luând cu noi savoarea împlinirii de-a fi admiraţi şi aplaudaţi. Buchete de flori şi de zâmbete, priviri curtenitoare şi aplauze îndelungi strângea fiecare dintre noi şi le depozita cel mai adesea într-un colţ al inimii ca hrană pentru mai târziu. Aceasta era adevărata şi imediata răsplată a muncii noastre. Şi asta nu era puţin.
Era un fel de poezie a vieţii străbătută de fire aparent neînţelese la care nu au acces multe persoane. Simţeam că intru într-un carusel vrăjit din care aveam să nu mai ies mulţi ani de atunci încolo! Nebănuit carusel, magie curată!
Mă întrebam: oare de ce repeta acelaşi lucru de fiecare dată: "Să nu pleci! Nu vei pleca, nu?!" Nu, nu aveam de gând să plec nicăieri.
Dacă vântul va mătura în drumul său mizeria lumii lăsând cărări lustruite de aburul pământului cald, atunci pomii vor râde în floare încurcându-mi mersul grăbit prin ninsoarea înmiresmată.
Hai să dăm dovadă de maturitate, fără a scăpa din mâini iubirea noastră, pe care am clădit-o în timp cu multă migală!
A fost lacrimă şi dor, vis şi speranţă, ploaie şi soare, lumini şi umbre! Amestec de nebunie clădită pe încrederea că, într-o zi, izvorul la apele căruia ne-am ostoit setea de iubire feciorelnică va străpunge zidurile tăcerii şi ne va reuni pentru totdeauna într-un cântec de toamnă plin de înţelepciune...
Ultimele replici anunţau sfârşitul spectacolului; în faţa măreţului public ne închinam respectuos, luând cu noi savoarea împlinirii de-a fi admiraţi şi aplaudaţi. Buchete de flori şi de zâmbete, priviri curtenitoare şi aplauze îndelungi strângea fiecare dintre noi şi le depozita cel mai adesea într-un colţ al inimii ca hrană pentru mai târziu. Aceasta era adevărata şi imediata răsplată a muncii noastre. Şi asta nu era puţin.
Era un fel de poezie a vieţii străbătută de fire aparent neînţelese la care nu au acces multe persoane. Simţeam că intru într-un carusel vrăjit din care aveam să nu mai ies mulţi ani de atunci încolo! Nebănuit carusel, magie curată!
Mă întrebam: oare de ce repeta acelaşi lucru de fiecare dată: "Să nu pleci! Nu vei pleca, nu?!" Nu, nu aveam de gând să plec nicăieri.
Dacă vântul va mătura în drumul său mizeria lumii lăsând cărări lustruite de aburul pământului cald, atunci pomii vor râde în floare încurcându-mi mersul grăbit prin ninsoarea înmiresmată.
Hai să dăm dovadă de maturitate, fără a scăpa din mâini iubirea noastră, pe care am clădit-o în timp cu multă migală!
Special gift for a wonderful person! >:D<
RăspundețiȘtergere