Curaj

Întrebare care pe mine mă macină demult: cât timp aţi stat în cumpănă în ceea ce priveşte viitorul vostru? Am ajuns cu toţii aici pentru că ne doream asta cu adevărat?

Eu am să fiu sinceră: nu. Cel puţin eu, nu. Toată viaţa am visat să fac teatru. Nu m-am pregătit decât pentru asta şi... am picat cu graţie încă din prima etapă. Nu îmi este foarte uşor să vorbesc despre asta. De fiecare dată se redeschid amintiri dureroase şi vise pe care viaţa m-a obligat să le îngrop. Sau poate nu am ştiut eu să lupt suficient de mult.

Am fost mult timp împotriva acestei facultăţi. Calendaristic, puţin, dar subiectiv, foarte mult: două luni. Mă duceam din obligaţie. Asta până am intrat "în pâine"... şi am avut surpriza să întâlnesc un profesor foarte drag mie, din păcate doar pentru primul semestru: d-l prof. univ. dr. Mihai Dinu, al cărui curs se numea "Istoria comunicării".

A fost primul om care m-a învăţat să iubesc facultatea în care sunt prin ceea ce preda. La cursul dumnealui am ascultat o tonă de informaţii despre lucruri care îmi fac o deosebită plăcere: cultura ebraică... literatura veche... chiar şi teatru! Studenţii care l-au apreciat şi îl apreciază în continuare cu adevărat, cu siguranţă nu au uitat despre metoda lui de predare: numele autorului, anul naşterii şi morţii sale, câteva lucruri despre viaţa personală, câteva lucruri despre prietenii şi rudele lui, informaţii despre cărţile scrise (titlul, anul şi locul apariţiei) - toate astea într-o paranteză delicioasă! Păcat că nu ne mai onorează cu prezenţa şi cultura lui cu adevărat vastă şi semestrul acesta!

Pe lângă domnul Dinu, sunt suficient de multe alte minţi luminate pregătite să vă lumineze anii pe care îi aveţi de petrecut în cadrul facultăţii. Plus prieteniile superbe care se pot lega. Plus distracţia pe cinste. Plus...plus...plus...

Concluzie: dacă aţi ajuns aici din greşeală, nu cădeţi în depresie. Paharul are întotdeauna două părţi. Trebuie privită doar cea care mai poate să vă potolească setea!