Sunt persoane în jurul meu care mă consideră transparentă, care pot duce fiecare gând al meu acolo unde vor ca poveste… Asta îmi spune că sunt o persoană deschisă… că pot să exprim exact ceea ce simt şi ceea ce sunt…
Pe de altă parte, intervine aceeaşi mască de care tot încerc să scap de mai bine de un an jumate… Este o mască capricioasă, iar uneori aş putea spune chiar iluzorie! Ba am impresia că am scăpat de ea… ba se manifestă mai pregnant ca niciodată! Cred că până la urmă e vorba de atitudine… de ceea ce cred eu… În mine totul ar trebui să se întâmple aşa cum vreau eu… Sunt singura care poate schimba ceva… sunt singura care am puterea şi voinţa să mă schimb… Nu de tot, bineînţeles! Pentru alte persoane, în schimb, par o enigmă… Asta mă face să mă simt bine… să mă simt specială… Sunt persoane care nu găsesc explicaţii pentru acţiunile sau concepţiile mele, şi asta fără să creadă că nu sunt normală… Pur şi simplu sunt EU… aşa cum sunt… UNICĂ: cu propriile concepţii, cu propriile gusturi…
Am încercat să fug de mine o zi…două…trei… dar după foarte multe încercări, eforturi… am ajuns la concluzia că acest lucru nu e posibil… nu poţi fugi de propriile probleme, de propriile calităţi şi/sau defecte… Pur şi simplu trebuie să ne acceptăm aşa cum suntem…
Tot ce trebuie să fac, însă, este să am mereu un răspuns pregătit pentru fatidica întrebare: "DE CE?"… Oricât de mult am încercat să fug de întrebarea asta, mi-am dat seama că e o greşeala… că totul nu este decât un ajutor… o simplificare în descoperirea mea…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu