Nevermind

"Hai să nu discutăm despre asta!" 

Este o frază pe care o folosesc foarte des în ultima vreme de ceva timp încoace, mai ales când mi se propune să vorbesc despre mine. Sunt mai multe moduri în care pot să primesc această propunere: 

1. "Şi tu ce mai faci?" - asta vine după ce tu ţi-ai vărsat toate of-urile, dar dacă ţi s-ar propune, ai lua-o de la capăt. În mod cert nu ai chef să încep să îţi povestesc eu de ale mele. 

2. "Ce faci în weekend? Mergi?" - cu o privire acuzatoare de parcă destinaţia mea de weekend ar fi cea mai mare crimă posibilă. Atentez la propria-mi viaţă, după cum afirmă unii. 

3. "S-a întâmplat ceva nou?" - spusă cu un oftat la început şi cu gândul "Poate spune din nou fraza aia să nu fiu nevoit/ă să îi ascult toate frustrările iar şi iar". 

4. "Şi tu...? Tot nu renunţi?" - no comment. 

5. "O, Doamne, iar???" - spusă cu ochii peste cap şi cu o lehamite din ce în ce mai accentuată. Atât de accentuată, încât am senzaţia că o să te ridici de la masă în secunda doi. 

Din toate aceste motive şi multe altele, de fiecare dată, răspund cu fraza de la început. De ce? Pentru că problemele mele sunt aceleaşi. Pentru că v-aţi plictisit să mă ascultaţi şi pentru că oricum nu sunteţi în stare să mă însoţiţi nici până la capătul străzii. Pentru că replica preferată este "Dar mie de ce nu îmi spui? Eu sunt aici. Poţi să ai încredere în mine" şi când am încredere în tine, îmi faci teorie şi dai bir cu fugiţii în secunda doi. Pentru că singura persoană care nu mi-a întors spatele am fost eu. My best friend. 

Dar... să nu discutăm despre asta.