Un nou loc descoperit. Oameni minunaţi. Frumoşi. Credeai că ai totul la picioare. Lapte şi miere. Nu îţi asculţi intuiţia care, de altfel, are întotdeauna dreptate şi care îţi spune: „Vezi. Nu e chiar aşa. Ştii ce simţi acum şi încerci să negi? Exact aşa se întâmplă!”
Îţi place să visezi. Cu ochii deschişi. Cai verzi pe pereţi. Dai peste tot felul de persoane. Care mai de care mai neaşteptate. Ţi se întâmplă lucruri extraordinare. Ai parte de surprize la care nu te-ai fi gândit. Şi apoi... Linişte. Nimic mai mult. Nimic mai puţin.
Simţi cum îţi fierbe stomacul şi nu poţi să îl opreşti. Vrei să laşi lacrimile să curgă ca să te cureţi, dar ar trebui să le explici, ulterior, şi nu vrei asta. Vrei să ţipi la cineva. Te abţii şi de la asta. Ce mai scrie pe tine? Spitalul nouă. Deşi, am auzit că şi acolo se împute treaba: intri doar dacă eşti îngrozitor de nebun.
Aştept cu interes continuarea. Şi nu, nu e vorba de tine. De data asta, nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu