Mai mult sau mai puţin

Pentru că nu m-am mai putut abţine şi am zis să fac publice preconcepţiile oamenilor de vârsta mea, mai mult sau mai puţin, de care sunt înconjurată.

Miercuri dimineaţă. Ora 8. Matinal, ştiu. Ultimul curs de exprimare orală în limba engleză. Profa, simpatică de fel, decide să ne dea mai multă libertate decât de obicei în alegerea subiectului de discuţie şi să ne pună să lucrăm în grupuleţe a câte doi studenţi. Colega mea de grupă - franţuzoaică get-beget - se dovedeşte a fi foarte vorbăreaţă la acea oră. Primim o foiţă cu trei-patru întrebări din care puteam alege.

Prima întrebare: Ce faci în caz de cutremur?

Replica ei: "Îmi iau jacheta..."

Eu: Şi te duci unde?

Ea: Păi... afară.

Eu: Ok, dar dacă stai într-o clădire cu mai multe etaje, să spunem la ultimul etaj?

Ea: Iau liftul!

Eu: Niciodată!!! Liftul pică primul şi - din ce ştiu - se şi blochează automat în caz de cutremur!

Ea (surprinsă): Da??

Eu: Ăăă... da! E ţinut de un fir!!

Ea: Atunci fug pe scări!

Eu: Proastă idee.

Înţeleg, această minune de oraş nu este în nicio zonă seismică, iar, dacă sunt cutremure, se petrec o dată la 20-30 de ani şi alea sunt de 4 grade. Încep să îi explic care sunt recomandările în caz de cutremur. Îi explic că vin dintr-o zonă seismică, îi explic cum stă treabă cu peretele de rezistenţă al fiecărei locuinţe şi aşa mai departe. Ea pare fascinată. Continuăm.

A doua întrebare: Dacă ai avea puterea să schimbi un eveniment istoric, ce ai alege să schimbi?

Eu (râzând): Mmm... îmi place întrebarea asta, dar este atât de dimineaţă încât nu pot să gândesc prea larg şi prea departe în timp.

Ea: Păi, tu de unde vii?

Eu: Din România.

Ea: Şi la tine în ţară nu au existat evenimente majore?

Eu: Ba da, comunismul, dar ştii, nu m-a afectat în mod direct. M-am născut după ce a picat comunismul.

Ea: Atunci gândeşte-te la părinţii tăi. Ei nu au fost afectaţi?

Eu: Ba da, evident, dar gândeşte-te că ei sunt oameni simpli, din popor cum spunem noi. Cu timpul, înveţi să te adaptezi dacă tot nu poţi să schimbi nimic.

Ea: Dar ei nu îşi spuneau punctul de vedere?

Eu: Public, nu prea.

Ea: Atunci înseamnă că sunt comunişti.

Eu rămân blocată timp de câteva secunde. Apoi.

Eu: Ăăă... nu. Înseamnă că trăiau în dictatură şi, dacă spuneau ce aveau pe suflet, riscau să fie închişi şi bătuţi.

Ea: Daa??

Trec peste moment. A treia întrebare - şi ultima, slavă Domnului: Ce ai face dacă te-ai pierde într-un oraş necunoscut.

Eu: Depinde dacă oamenii din oraşul ăla vorbesc vreuna dintre limbile pe care le cunosc.

Ea: Dar tu ce limbi vorbeşti?

Eu: Păi, română, evident, engleză, franceză...

Ea (aprobator): Rusă...

Eu (din nou blocată): Nu!!

Ea: De ce? Nu îţi place?

Eu: Ţie îţi place?

Ea: Nu, dar tu vii din România: asta înseamnă că trebuie să vorbeşti rusă!

Am plecat bulversată de la acel curs. Nu ştiam dacă să râd sau să plâng. Acum prefer doar să mă amuz!